Robert Turcescu şi Bobby Păunescu au cumpărat Sport Total FM

Publicat: 21 12. 2010, 18:00
Actualizat: 07 11. 2012, 01:26

„Sunt acţionarul majoritar la Sport Total FM, cu 70% din acţiuni, iar pachetul minoritar de acţiuni este deţinut de Bobby Păunescu”, a spus Robert Turcescu. El nu a dezvăluit valoarea tranzacţiei, precizând totuşi că „nu a fost o sumă extraordinar de mare”. „Piaţa media din România are foarte multe oferte de acest gen. Se vând foarte multe posturi de radio şi televiziune”, a explicat Turcescu.

Licenţa audiovizuală a postului de radio Sport Total FM este deţinută de societatea Global Media Expert SRL, care îi are acţionari pe: Nicolae Bară (80%) şi Şerban Eugen Chioncel (20%), potrivit site-ului Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

În acest sens, Robert Turcescu a spus că notificarea privind schimbarea acţionariatului a fost depusă deja la CNA, urmând ca în termen de 30 de zile Consiliul să o analizeze.

Totodată, Robert Turcescu a spus că Sport Total FM se va transforma dintr-un radio cu profil exclusiv sportiv într-un radio de ştiri şi comentarii. El nu a precizat cum se va numi, după modificarea formatului, postul de radio.

Turcescu a mai spus că, în prezent, Sport Total FM are o frecvenţă în Bucureşti şi trei frecvenţe locale (Slatina, Botoşani şi Galaţi, n.r.), care nu sunt puse în funcţiune.

„Intenţia noastră este să-l transformăm într-un post de radio naţional. În măsura în care acest format se va dovedi de succes, inclusiv comercial, ne putem gândi şi la o extindere”, a explicat Robert Turcescu.

El a precizat că noua structură editorială a Sport Total FM se va baza, în principal, pe oameni care au lucrat la Realitatea FM. „Sunt oameni care au demisionat odată cu plecarea mea de la Realitatea FM”, a spus Turcescu, precizând că el va ocupa şi funcţia de director general al postului de radio.

În ceea ce priveşte actuala echipă de la Sport Total FM, Robert Turcescu a spus că aceasta nu este foarte numeroasă, ajungând la circa 15-20 de oameni, inclusiv personalul administrativ. „Îi vom putea folosi în noul format al radioului în măsura în care şi ei îşi doresc”, a explicat Turcescu. În acest context, el a mai spus că Şerban Chioncel va fi probabil director executiv al postului de radio.

Întrebat de ce a dorit să devină acţionar la un post de radio, Robert Turcescu a spus că, după 17 ani de presă, este momentul să încerce să facă o entitate media aşa cum gândeşte el. „Vine un moment în viaţă când anumiţi ziarişti trebuie să se şi implice şi în ceea ce înseamnă deţinerea unor entităţi media. Ai o stare de frustrare că nu poţi face lucrurile cum ai vrea, din cauza unei politici editoriale impuse sau sugerate de patron”, a explicat Turcescu.

Totodată, Robert Turcescu a precizat că va continua să realizeze emisiunea „100%”, la B1 TV.

Postul de radio cu profil sportiv Sport Total FM s-a lansat în martie 2007.

Despre preluarea postului de radio Sport Total FM de către Robert Turcescu au mai scris paginademedia.ro şi reportervirtual.ro.