Prima pagină » Cultură-Media » Vama Medievală de la Bran, inaugurată în prezenţa ministrului Culturii

Vama Medievală de la Bran, inaugurată în prezenţa ministrului Culturii

Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, a declarat, duminică, la inaugurarea Vămii Medievale din Bran, unde au fost depozitate majoritatea colecţiilordin Castelul Bran, că subiectul castelului a fost ca "un cartof fierbinte" pentru el şi că a semnat "cu durere" documentul de retragere a acestora.
Vama Medievală de la Bran, inaugurată în prezenţa ministrului Culturii
31 mai 2009, 19:00, Cultură-Media

Paleologu a declarat că subiectul Castelului Bran a fost pentru el ca un "cartof fierbinte" deoarece după retrocedarea obiectivului turistic către familia de Habsburg a fost nevoit să retragă obiectele de patrimoniu aflate în acesta şi să le depoziteze într-un alt loc.

"Încă de la început acest subiect a fost pentru mine ca un cartof fierbinte şi m-am simţit cu pistolul la tâmplă. Şi am semnat documentul pentru mutarea colecţiilor din castel cu durere în inimă. Eu îmi spăl mâinile de această responsabilitate care nu este a actualului minister, nu este responsabilitatea noastră. Sunt alţii care să ducă această responsabilitate", a afirmat ministrul.

Cu toate acestea, ministrul Culturii s-a declarat încântat de Vama Medievală, considerând că s-a făcut un lucru deosebit într-o situaţie de criză.

"Trebuie să conştientizăm că am reuşit să dăm un răspuns excepţional de bun la o situaţie de criză şi ne asumăm acest succes. Îl regret ca şi context, dar mă bucur de rezultat. Cei care vor dori să vadă originalele pot veni la Vama Medievală", a adăugat Paleologu.

Directorul Muzeului Bran, Narcis Dorin Ion, a declarat, la rândul său, că obiectele de patrimoniu de la Vama Medievală Bran sunt prezentate în nouă încăperi, iar amenajarea a durat aproximativ trei luni.

Vama Medievală este parte a Muzeului Bran, care deţine peste 6.000 de piese din perioada 1290-1930, iar la Vama Medievală sunt prezentate doar câteva sute de obiecte, restul fiind aşezate în depozit.

"Sunt piese de categoria tezaur prezentate în nouă săli de expoziţie care, iniţial, erau în unsprezece săli în castel. De asemenea, restul expoziţiei, tablouri şi covoare, care nu puteau fi expuse în castel din cauza umidităţii, se pot prezenta aici, ceea ce este un câştig", a spus directorul Muzeului Bran.

Restaurarea Muzeului Bran a fost începută în 2001 şi finalizată în decembrie 2008, fiind finanţată din fonduri de la MCC în primă fază şi apoi cu fonduri
proprii ale Muzeului Bran.

Castelul Bran a trecut oficial, lunea trecută, în proprietatea lui Dominic de Habsburg, după ce reprezentanţii Muzeului Bran şi ai Casei de Habsburg au semnat procesul-verbal de predare-primire a obiectivului turistic, acesta funcţionând în regim privat de la ora 12.00.