România Hertei Muller - văzută prin ochii scriitorilor şi jurnaliştilor germani

Scriitorul suedez Richard Swartz, bun şi vechi prieten şi cunoscător al ţării, declarat persona non grata de regimul comunist, povesteşte în paginile cotidianului Suddeutsche Zeitung cum i-a fost dat să o cunoască, într-o vizită făcută demult la Timişoara, pe cea care avea să devină în 2009 laureata premiului Nobel pentru literatură.

În urmă cu doar câteva zile, în coloanele suplimentului literar al ziarului Die Welt, criticul literar Uwe Wittstock dezvăluia potenţialul de creativitate literară existent în ceea ce s-ar putea numi a Treia Europă, periferia spaţiului de limbă şi cultură germană sau, cu alte cuvinte, marginile fostului Imperiu Habsburgic. Erau citaţi Paul Celan şi Rose Ausländer, dar şi regretaţii Oskar Pastior şi Rolf Bossert, apoi Richard Wagner, Ernest Wichner, Gerhard Csejka, Franz Hodjak şi, fireşte, Herta Müller.

Binecunoscutul critic literar era uimit de miraculoasa productivitate literară a acestui spaţiu. Dacă Uwe Wittstock ar fi citit câteva fragmente din scrierile lui Nicolaus Sombart, care şi el mai demult s-a oprit asupra "inexplicabilului" fenomen, rezumându-se doar la perioada interbelică, ar fi intrat în posesia câtorva lămuriri.

Herta Muller a descris foarte inspirat ce a însemnat pentru ea învăţarea, la vârsta de 15 ani, a limbii române: "Am învăţat-o ca şi cum aş fi mâncat-o. Şi gustul ei mi-a plăcut".

Când Richard Swartz, pe atunci ziarist la Svenska Dagbladet, vizitase România, oprindu-se şi la Timişoara, Herta Muller era studentă, apropiată grupului literar Aktionsgruppe Banat.

"Membrii acestuia erau genii tinere şi pe deasupra bărbaţi. Doar o singură femeie se afla acolo, neinfluenţabilă, tăcută, prost dispusă, cu părul tuns scurt, vopsit strident, într-un roşu-orange. Am întrebat-o în cele din urmă, mai mult din curtoazie decât din interes, ce face. Mi-a răspuns morocănos: «Şi eu scriu». Pe-atunci ea nu publicase încă nici o carte. Numele ei: Herta Müller".

Ca puţini ziarişti şi publicişti, Richard Swartz a rămas legat de locurile prin care a trecut, traversând Europa de est de-a lungul şi de-a latul. Mărturiile acestor călătorii, multe dintre ele aventuroase, ba chiar periculoase în perioada Războiului Rece, sunt consemnate în volumul "Room Service", apărut şi în limba română, în urmă cu zece ani.

Fragmentul citat mai sus este extras însă din articolul publicat de Richard Swartz în cotidianul bavarez Suddeutsche Zeitung, fireşte după ce s-a aflat că Herta Muller este laureata din acest an a premiului Nobel pentru literatură.

Scriitorul suedez crede că autorii germani originari din România sunt prea puţin cunoscuţi, că literatura lor deţine şi unele particularităţi lingvistice, cum o dovedeşte până şi cazul lui Nicolaus Lenau, care, din fericire, nu a avut parte de o "dictatură" care i-a făcut pe Celan sau pe Pastior să se îndoiască de capacitatea limbajului de a rămâne "incoruptibil" şi să se teamă de eventualitatea de a fi instrumentalizaţi de el.

Richard Swartz a poposit în România cam prin 1981, l-a cunoscut pe Nikolaus Berwanger, redactorul şef al ziarului Neuer Banater Zeitung, membru al nomenclaturii, dar în acelaşi timp ocrotitor al tinerilor scriitori germani, pe care-i numea "poeţii mei".

Figură ambiguă, măcinat interior de compromisurile pe care trebuia să le facă, Berwanger avea să-i declare oaspetelui străin cu curaj, la Bucureşti, cum vede el comunismul: un amestec de bizantinism, fascism şi naţionalism.

Cercul tinerilor literaţi pe care el i-a luat sub aripă erau oricum suspecţi, dictatorii urându-i pe toţi cei care ţin pana în mână, din care motiv şi maşinile de scris au fost înregistrate la poliţie. Swartz schiţează şi un portret de grup al tinerilor poeţi, dar şi, foarte sumar, episodul emigrării etnicilor germani, pe care Ceauşescu îi lăsa să plece în schimbul sumei de "răscumpărare" achitată de Germania.

În cele din urmă, va lua calea apusului şi protectorul grupului de poeţi, din care făceau parte Johann Lippet, Horst Samson, William Totok, Rolf Bossert, Richard Wagner, care trecea şi drept cel mai talentat dintre ei.

Aproape toţi s-au stabilit după emigrare în Berlinul de Vest. Richard Swartz nu-şi aduce aminte ca atunci când l-a vizitat pe Nikolaus Berwanger la Timişoara acesta să fi vorbit de plecarea în Germania. Tot din amintiri, Swartz înclină să creadă că tinerii scriitori germani voiau pe atunci să rămână în România cu statutul de autori de limbă germană, poate şi dintr-un anume patriotism local.

Articolul lui Richard Swartz, publicat în Suddeutsche Zeitung, ar putea avea şi un post scriptum care, de fapt, este deja o altă poveste.

Imaginile fotografice ale satului natal al Hertei Muller, Niţchidorf, sunt de acum de notorietate internaţională. Autoarea şi-a înregistrat amintirile din copilăria bănăţeană pe două CD-uri, apărute la editura Supposé din Berlin, sub titlul "Noaptea-i făcută din cerneală".