- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (29.09.2015, 14:14)
- Madalina Cerban
România TV, campioana prezentării decesului lui Vadim Tudor: 28 de ore dedicate acestui subiect
Decesul lui Corneliu Vadim Tudor a fost pe larg abordat de televiziunile de ştiri România TV, Antena 3 şi B1 TV, în perioada 14 - 17 septembrie, prima dintre acestea dedicând cel mai mare spaţiu înmormântării şi vieţii fondatorului PRM, respectiv 28 de ore, potrivit unei monitorizări a CNA.
Urmărește
503 afișări
România TV, campioana prezentării decesului lui Vadim Tudor: 28 de ore dedicate acestui subiect (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, modul în care televiziunile de ştiri Antena 3, B1 TV, Digi 24, Realiatea TV şi România TV au reflectat în emisiunile difuzate, în perioada 14 - 17 septembrie, decesul lui Corneliu Vadim Tudor, care a murit pe 14 septembrie, la vârsta de 65 de ani.
Monitorizarea de linie pe acest subiect a fost făcută de CNA la autosesizarea membrului Consiliului Dorina Rusu, cea care a şi condus şedinţa de marţi.
Dorina Rusu a spus că a solicitat monitorizarea acestui subiect pentru că a constatat că televiziunile din România "au o predilecţie pentru înmormântări", dar nu doar pentru acest fapt.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
"Suntem intoxicaţi de dimineaţa până seara (...) cu tot felul de lucruri de astea îngrozitoare. Suntem ca într-o societate primitivă, în care există un cult al morţilor (...) Dar motivul pentru care am cerut această monitorizare nu este legat că se face foarte mult tam-tam pe tema morţii unui om, ci acela că în cele trei-patru zile în care s-a discutat despre moartea lui Corneliu Vadim Tudor s-a ajuns la situaţii aberante. Acest personaj, care de 25 de ani, a intoxicat spaţiul public românesc, de un naţionalism de tip ceauşist, xenofob, antisemit, care şi-a făcut un univers de credinţă din calomnie, a fost prezentat ca erou, ca patriot, ca un om care îşi iubeşte ţara cu ardoare. (...) Acest personaj a fost prezentat cumva drept model. Îmi pare rău că a murit, dar (...) a făcut foarte mult rău spaţiului public românesc", a spus, în şedinţa de marţi, Dorina Rusu.
Consultând monitorizarea realizată de departamentul de specialitate al Consiliului, membrii CNA au constatat că România TV a alocat cel mai mare spaţiu subiectului Vadim Tudor, respectiv 28 de ore.
Pe locul al doilea în acest clasament s-a situat Antena 3, cu aproape 17 ore, iar pe locul al treilea - B1 TV, cu 15 ore.
Realitatea TV a dedicat subiectului decesului lui Vadim Tudor aproape 2 ore, iar Digi 24 - aproximativ 1,5 ore.
Pe de altă parte, CNA a analizat şi o reclamaţie privind emisiunea "Jocuri de putere" din 14 septembrie, de la Realitatea TV, în care moderatorul, Rareş Bogdan, a vorbit despre Corneliu Vadim Tudor.
În opinia Dorinei Rusu, discursul lui Rareş Bogdan despre Vadim Tudor a încălcat cel mai mult legislaţia audiovizualului comparativ cu modul în care a fost abordat subiectul decesului acestuia la televiziunile de ştiri.
"Dintre tot ce am văzut, mi se pare declaraţia lui (Rareş Bogdan, n.r.) cea mai gravă, este exact ce nu ar trebui să facă un moderator. A prezentat acest personaj toxic drept un model (...) L-a promovat ca pe un om de cultură, ca pe un mare patriot, ca pe un om care-şi iubeste ţara şi ca pe un model care trebuie urmat", a spus Dorina Rusu.
Prezentă la şedinţa de marţi, Lavinia Şandru, reprezentanta Realitatea TV, a spus că, în respectiva emisiune, Rareş Bogdan şi-a exprimat o opinie referitoare la Vadim Tudor. "Dacă Rareş Bogdan l-a simpatizat şi a avut o relaţie de prietenie cu acesta, nu cred că trebuie sancţionat. Este opinia lui. (...) S-a stins omul, s-a dus pe lumea cealaltă. Noi, ca şi creştini, să-l murdărim prin noroi?", a spus Lavinia Şandru.
În afara faptului că România TV, Antena 3 şi B1 TV au dedicat atât de mult spaţiu decesului lui Corneliu Vadim Tudor, membrii CNA nu au constatat încălcări ale legislaţiei audiovizualului în reflectarea acestui subiect.
În schimb, în cazul emisiunii lui Rareş Bogdan de la Realitatea TV, au fost făcute două propuneri de amendare - cu 5.000 de lei (făcută de Radu Călin Cristea), respectiv cu 10.000 de lei (făcută de Florin Gabrea) -, însă niciuna dintre acestea nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a putea fi aplicată.
Potrivit membrului CNA Radu Călin Cristea, sunt două aspecte în acest caz. "Senzaţia tuturor (telespectatorilor, n.r.) de saturaţie ţine de o anumită formă de reacţie a presei româneşti. Nici nu pot să spun dacă e bună sau rea, trebuie să o luăm ca atare. În clipa în care se pune mâna pe un asemenea subiect, el este livrat populaţiei în cantităţi insuportabile. (...) Au fost şi alte evenimente care n-au legătură cu decese care au creat aceeaşi senzaţie de suprasaturaţie. (...) E felul acesta de a reacţiona al presei, care după aceea uită totul. Îl consumă, îl freacă, îl digeră până la ultimul oscior, după care îl abandonează (...) Ce poţi să faci, spre exemplu, într-o emisiune cu Florin Condurăţeanu, care te pupă pe suflet la fiecare două minute, şi pe care nu-l poţi lua în serios (...) Dar, per ansamblu, părerile rele despre Vadim au prevalat, cred că mesajul a fost totuşi unul corect", a spus Cristea.
În cazul emisiunii "Jocuri de putere", însă, Radu Călin Cristea a spus că Rareş Bogdan este un formator de opinie şi cei care i-au ascultat discursul despre Vadim Tudor, în special tinerii, ar putea să creadă că acesta a fost "un om care a iubit România".
"Se pot aduce kilometri de exemple, a fost cel mai notoriu antisemit din România. A avut un discurs antişovinist spre antimaghiarist cum nu s-a mai pomenit. Despre minorităţi în general, a avut un discurs antiminoritar. Despre ţigani, la fel. Un asemenea personaj îl decontăm la puţin timp după ce nu mai este în viaţă ca fiind un om care şi-a iubit patria?", s-a întrebat Cristea.
În schimb, alţi membri ai CNA - Radu Herjeu, Valentin Jucan şi Lorand Turos - au spus că afirmaţiile făcute de Rareş Bogdan despre Vadim Tudor nu pot fi sancţionate, conform legislaţiei audiovizualului.
"Nici mie nu-mi convine că o astfel de mostruozitate a supravieţuit după Revoluţie, dar cum putem noi să sancţionăm? Nu putem să sancţionăm această opinie, este o opinie care ne deranjează, dar până la urmă este o opinie. Vadim Tudor nu face parte din acel segment incriminat de lege, interzis de lege (...) Noi nu suntem aici în situaţia în care un moderator a susţinut prin opinii regimul nazist, de exemplu. (...) Este clar că acest om nu poate fi prezentat în acest fel, dar nu avem în lege posibilitatea de a sancţiona o opinie", a spus Valentin Jucan.
Discuţiile în acest caz ar putea fi reluate într-una dintre şedinţele viitoare ale Consiliului.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Gigi Becali: O să ajut familia lui Vadim Tudor, dar nu dau bani pentru mâncarea câinilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe