Ioana Vântu a mai spus că aceasta este ” pentru prima dată şi pentru ultima oară” când se află în faţa presei.
„Eu şi fratele meu am vândut toate acţiunile pe care le deţineam în Realitatea Media. Noul proprietar este Elan Schwartzenberg, iar din acest moment tatăl meu, Sorin Ovidiu Vântu, nu mai este asociat în niciun fel în această afacere„.
Sorin Ovidiu Vântu „a creat un brand de succes, o afacere solidă, care i-a adus însă numai probleme”, a mai spus aceasta, adăugând că tatăl ei „a plătit un preţ prea mare”.
„Pentru dumneavoastră este un personaj controversat, pentru noi, Sorin Ovidiu Vântu este familie, pentru noi este tată„, a mai spus Ioana Vântu, vorbind în numele ei şi al fratelui ei, Ionuţ Codrin Vântu.
Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a declarat luni, în conferinţa de presă, că a cumpărat 90% din pachetul de acţiuni al trustului Realitatea, că preţul tranzacţiei este confidenţial, adăugând însă că Sorin Ovidiu Vântu şi-a recuperat investiţia.