Ciutacu: Ţin să anunţ CNA şi Adevărul că n-am nevoie de hotărâre judecătorească pentru a vorbi

Publicat: 14 05. 2009, 17:14
Actualizat: 06 11. 2012, 09:20

CNA a somat public Antena 3 pentru emisiunea "Sinteza Zilei" din 22 aprilie, în care Victor Ciutacu a adus acuzaţii Adevărul Holding în legătură cu publicarea volumului "Enigma Otiliei" de către trustul lui Dinu Patriciu, fără a se difuza şi un punct de vedere al Adevărul Holding.

"Înţeleg, din ieşirile publice cu vădite accente de nervozitate ale conducerii Adevărul Holding, că nu e bine să cumperi drepturi de autor, ci e mai eficient, legal şi moral să publici gratis. Probabil că am eu nişte noţiuni deformate despre ceea ce se cheamă economia de piaţă, dar ţin să-i anunţ atât pe cei de la CNA, cât şi pe cei de la Adevărul că n-am nevoie de vreo hotărâre judecătorească pentru a vorbi", a declarat Ciutacu.

"Dar, dacă se străduiesc, poate reuşesc dânşii, într-un efort conjugat, să obţină una prin care să mi se interzică să vorbesc. Până atunci, însă, voi continua s-o fac", a spus redactorul-şef al ziarului Jurnalul Naţional.