Prima pagină » Cultură-Media » Regizori din noul val cinematografic românesc, la Festivalul Maremetraggio

Regizori din noul val cinematografic românesc, la Festivalul Maremetraggio

Cineaştii români Thomas Ciulei, Bogdan Mustaţă, Tudor Voican, Cristian Mungiu, Radu Jude, Adrian Sitaru şi Iulia Rugină vor fi prezenţi, luna aceasta, la un eveniment special, intitulat "Focus asupra României", organizat în cadrul Festivalului Maremetraggio, de la Trieste.
Regizori din noul val cinematografic românesc, la Festivalul Maremetraggio
20 iun. 2008, 14:59, Cultură-Media

La Trieste, între 27 iunie şi 5 iulie va avea loc Festivalul Internaţional de scurtmetraj şi opere în premieră Maremetraggio, ajuns la cea de-a IX-a ediţie.

Pentru ediţia din acest an, organizatorii au obţinut patronajul UNESCO şi al Fundaţiei Principesa Margareta a României pentru un eveniment special, intitulat "Focus asupra României".

Cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al Accademia di Romania, vor fi prezenţi la Trieste: Thomas Ciulei, Bogdan Mustaţă, Tudor Voican, Cristian Mungiu, Radu Jude, Adrian Sitaru şi Iulia Rugină.

Serata dedicată mesei rotunde cu participanţii români va avea loc vineri, 27 iunie 2008, va fi moderată de prof. Manuela Cernat şi îi va avea ca invitaţi de onoare pe ambasadorii român în Italia şi italian în România.

Dintre filmele regizorilor români care vor fi proiectate, unele vor participa în competiţia pentru premiile festivalului, aşa cum este cazul filmului "Valuri" de Adrian Sitaru, care concurează în secţiunea de scurtmetraje.