Mai mulţi lideri ai Sindicatului Liber RomâniaFilm vor să intre în greva foamei

Publicat: 19 01. 2009, 13:25
Actualizat: 06 11. 2012, 09:12

"Prin sentinţa civilă nr. 7420/28.11.2008, definitivă, irevocabilă şi investită cu titlu executoriu pe 6 ianuarie, s-a anulat Decizia nr. 83/10.06.2008, emisă de Regia RomâniaFilm, prin care s-a scos din funcţia de administrator de cinematograf preşedintele Sindicatului Liber Româniafilm, doamna Maria Bikfalvi", se arată în comunicat.

Sentinţa civilă nr. 7420/28.11.2008 stabileşte faptul că Maria Bikfalvi trebuie să revină pe postul deţinut anterior, adică de administrator de cinematograf, prin reintegrarea acesteia în funcţia de administrator la Cinema Corso din Bucureşti şi obligă RADEF "RomâniaFilm" la plata diferenţei dintre salariul deţinut anterior emiterii Deciziei nr. 83/10.06.2008 (anulată de instanţă) şi salariul din prezent, până la reintegrarea în funcţia anterioară.

"Nimic din ceea ce s-a stabilit în baza sentinţei nr. 7420/28.11.2008 nu s-a aplicat de către RADEF «RomâniaFilm», ci, din contră, conducerea Regiei, directorul general interimar Maxim Meca, îi desfiinţează şi postul de casieră al doamnei preşedinte Maria Bikfalvi, post în care a fost încadrată, după ce i-au desfiinţat postul de administrator de unitate cinematografică, punându-i-se în faţă decizia de desfacere a contractului individual de muncă", precizează comunicatului sindicatului.

Contactat de MEDIAFAX, Maxim Meca a declarat că decizia care desfiinţează postul deţinut de Bikfalvi poate fi contestată în instanţă, nefiind definitivă.

Pe de altă parte, Sindicatul liber RomâniaFilm îi solicită ministrului Culturii, Theodor Paleologu, un control la RADEF "RomâniaFilm" pentru "a se constata abuzul fără precedent care s-a făcut la adresa liderului Sindicatului Liber RomâniaFilm, abuz făcut pe fondul unei răzbunări a directorului general interimar".

Marilena Bikfalvi a adăugat, la conferinţa de luni, că greva foamei nu va înceta până când Maxim Meca nu va fi demis din funcţie.

Anunţul a fost făcut într-o conferinţă care a avut loc luni şi la care au mai participat preşedintele Alfa Art, din cadrul Cartel Alfa, Cristian Prisecaru, vicepreşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, Henter Bela, şi vicepreşedintele Cartel Alfa, Adrian Cojocaru.

Henter Bela a declarat că, în principiu, liderii sindicali se vor întâlni în curtea sediului Ministerului Culturii şi Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN), marţi, la ora 10.00, urmând doar să obţină avizele de la primărie necesare pentru protest.

Protestul este rezultatul nemulţumirilor liderilor sindicali din cadrul RADEF faţă de deciziile luate de directorul general interimar Maxim Meca. Prisecaru s-a arătat dezamăgit de faptul că cinematografele din subordinea RADEF sunt cedate autorităţilor locale, fără a exista garanţia că instituţiile vor mai fi folosite ca cinematografe.

"Dacă aceste cinematografe vor fi cedate către consiliile locale, acestea vor fi incapabile să le administreze", a spus Prisecaru, care a adăugat că, dacă toate cinematografele din subordinea RADEF vor fi cedate autorităţilor locale, "nu mai este necesară menţinerea CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei), UARF (Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România) sau UCIN (Uniunea Cineaştilor din România)".

Sindicatul Liber RomâniaFilm solicită, de asemenea, ministrului Culturii demiterea directorului general interimar al Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmului RomâniaFilm (RADEF), Maxim Meca, care a desfiinţat postul ocupat de preşedintele de sindicat.

Potrivit unui comunicat, Maxim Meca a modificat unilateral contractul de muncă al Mariei Bikfalvi, preşedinta sindicatului RomâniaFilm, prin emiterea, pe 15 ianuarie, a unei decizii prin care se desfiinţa postul ocupat de aceasta fără oferirea unui alt post sau a unei alte funcţii.

Citeşte mai multe…