Prima pagină » Cultură-Media » Anamaria Marinca, una dintre cele mai bune actriţe ale anului 2008

Anamaria Marinca, una dintre cele mai bune actriţe ale anului 2008

Anamaria Marinca figurează într-un top al celor mai bune actriţe ale anului 2008, realizat de criticii cotidianului britanic Independent şi inclus într-o retrospectivă a anului cinematografic care a trecut.
Anamaria Marinca, una dintre cele mai bune actriţe ale anului 2008
29 dec. 2008, 14:52, Cultură-Media

Criticul Jonathan Romney de la The Independent apreciază că, pentru cinematografie, anul 2008 a fost un an extrem de viguros şi plin de surprize. The Independent face o retrospectivă a anului în cinematografie, contabilizând o serie de evenimente şi realizând mai multe topuri.

Astfel, Anamaria Marinca figurează în topul celor mai bune actriţe ale anului 2008 cu rolul din "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", alături de:

Kristin Scott Thomas, cu rolul din "I’ve Loved You So Long / Il y a longtemps que je t’aime" regizat de Philippe Claudel,

Kathryn Worth cu "Unrelated",

Romola Garai cu "Angel",

Tilda Swinton pentru rolul din "Burn After Reading/ Citeşte şi arde",

Sally Hawkins pentru personajul din "Happy Go Lucky" şi

Asia Argento pentru rolul din "The Last Mistress".

Cotidianul britanic a realizat şi un clasament al celor mai buni actori, în care figurează:

Daniel Day-Lewis pentru "There Will Be Blood / Va curge sânge",

Michael Fassbender pentru "McQueen’s Hunger",

Mathieu Amalric cu "The Diving Bell and the Butterfly / Scafandrul şi Fluturele" şi "Heartbeat Detector",

Eddie Marsan pentru rolul din "Happy Go Lucky" şi

Robert Downey Jr cu "Tropic Thunder / Furtuna tropicală".

Cea mai cunoscută faţă a anului a fost desemnată de criticii The Independent cea a personajului Wall-E din pelicula de animaţie cu acelaşi nume.

În ceea ce-i priveşte pe nou-venitul anului, The Independent consideră că acest titlu i se potriveşte lui Hafsia Herzi pentru rolul din "Couscous".

Materialul publicat de cotidianul britanic mai menţionează că "The Dark Knight / Cavalerul Negru" este filmul cel mai supraestimat al anului, în timp ce pelicula "Angel" a fost cea mai subestimată.

Dintre personalităţile marcante ale lumii filmului care au trecut în nefiinţă pe parcursul anului, The Independent îi menţionează pe:

actorul Paul Newman

regizorul Anthony Minghella,

Heath Ledger, care ar putea fi premiat cu Oscar pentru personajul "Joker" din "The Dark Knight / Cavalerul Negru".

Aniversarea anului a fost desemnată cea a regizorului portughez Manoel Oliveira, care a împlinit 100 de ani şi care lucrează în prezent la un nou film, în timp ce surpriza anului a fost regizarea de către Ben Affleck a peliculei "Gone Baby Gone / Dispărută fără urmă".

În ceea ce priveşte filmele anului, The Independent consideră că acestea au fost:

"There Will Be Blood / Va curge sânge" de Paul Thomas Anderson,

"My Winnipeg" a lui Guy Maddin,

"Import Export" de Ulrich Seidl,

"Gomorrah" a lui Matteo Garrone,

"Diary of the Dead / Întorşi dintre morţi" a lui George Romero,

"Waltz With Bashir / Vals cu Bashir", regizat de Ari Folman,

"Let’s Talk About the Rain" de Agnes Jaoui,

"Hellboy II: The Golden Army / Hellboy şi Armata de Aur" a lui Guillermo del Toro,

"Persepolis", regizat de Marjane Satrapi şi Vincent Paronnaud, şi

"The Romance of Astrea and Celadon" a lui Eric Rohmer.