- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (22.12.2013, 16:09)
- Diana Pârvulescu
Romtelecom explică de ce nu a difuzat Eurosport cu Premier League: Acest lucru presupune intervenţii tehnice la platforma Dolce
Reprezentanţii Romtelecom au declarat, pentru MEDIAFAX, că difuzarea Eurosport cu Premier League presupune intervenţii tehnice complexe de actualizare a platformei TV Dolce ce nu au putut fi realizate în condiţiile primirii notificării de la Eurosport cu o zi înainte de începerea transmisiei.
Urmărește
7510 afișări
Romtelecom: Difuzarea Eurosport cu Premier League presupune intervenţii tehnice la platforma Dolce (Imagine: Ovidiu Micsik/ Mediafax Foto)
"Difuzarea noii variante de conţinut a Eurosport, care include şi meciurile Premier League, presupune intervenţii tehnice complexe de actualizare a platformei noastre TV (Dolce, n.r.) care nu au putut fi realizate în condiţiile primirii notificarii de la Eurosport cu o zi înainte de data începerii difuzării acestei competiţii. În consecinţă, meciurile din 21 decembrie nu au putut fi transmise, însă lucrările de actualizare a conţinutului Eurosport vor fi finalizate în prima parte a săptămanii următoare. Astfel, telespectatorii vor putea urmări şi meciurile Premier League", au precizat, duminică, reprezentanţii Romtelecom.
Pe de altă parte, reprezentanţii Romtelecom consideră "nefondate şi de rea credinţă speculaţiile privind dificultăţile de a urmări meciurile în contextul renegocierii contractului de retransmisie".
"Suntem preocupaţi să le asigurăm clienţilor noştri conţinut TV diversificat şi de calitate, de aceea, şi în relaţia cu furnizorii de conţinut TV facem eforturi pentru a negocia un maxim de beneficii pentru abonaţi", au mai precizat aceştia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
-
Nu putem avea un preşedinte care se crede Mesia - Bogdan Ivan la Congresul PSD
De asemenea, reprezentanţii companiei au menţionat, pentru MEDIAFAX, că "informaţiile din presă privind termenele contractului cu Eurosport nu sunt de actualitate".
"Contractul e în vigoare", au mai spus reprezentanţii Romtelecom, precizând că nu pot să ofere detalii privind data la care expiră acesta având în vedere termenii de confidenţialitate.
Grupul Eurosport a anunţat, pe 19 decembrie, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a semnat un contract cu Premier League privind drepturile de transmisie în Romania, în direct şi în exclusivitate, a primei ligi din campionatul englez de fotbal, începând din 21 decembrie şi până în anul 2016.
Însă, primul meci din Premier League difuzat de Eurosport în România, cel de sâmbătă dintre Liverpool - Cardiff City, a putut fi vizionat integral doar de abonaţii la pachetele de cablu şi DTH ai companiei de telecomunicaţii UPC România, potrivit ProSport.
La RCS&RDS, care operează atât reţele de cablu, cât şi platforma DTH Digi, transmisia meciului Liverpool - Cardiff City a fost întreruptă după 45 de minute. Totodată, Romtelecom - care operează platforma DTH Dolce şi reţeaua de cablu Next Gen - meciul dintre Liverpool şi Cardiff City nu a fost difuzat deloc.
În schimb, atât RCS&RDS, cât şi Romtelecom au difuzat în timpul meciului din Premier League un program de sărituri cu schiurile. Şi la următoarele meciuri din campionatul englez de fotbal, difuzate în continuare de Eurosport în România, au putut fi văzute doar de către abonaţii UPC.
Contactată de MEDIAFAX, Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, a declarat că CNA analizează situaţia, precizând că din primele informaţii pe care le deţine grupul Eurosport a notificat, joi, 19 decembrie, UPC România şi Romtelecom (Dolce) privind faptul că pe Eurosport va fi inserată începând din 21 decembrie o fereastră cu meciurile din Premier League.
Laura Georgescu a mai spus că în urma discuţiilor avute duminică atât cu reprezentanţi ai UPC, cât şi cu reprezentanţi al Romtelecom nu este vorba despre o schimbare a structurii de programe a Eurosport şi nici despre o modificare a siglei. De asemenea, Eurosport ar fi pus la dispoziţia operatorilor de cablu şi DTH decodoare pentru a facilita difuzarea meciurilor de fotbal din Premier League, a spus Laura Georgescu. Ea a precizat că reprezentanţii Romtelecom i-au spus că nu ar fi difuzat sâmbătă meciurile din Premier League din cauză că nu au avut suficient timp pentru a pune la punct toate aspectele tehnice.
Potrivit Laurei Georgescu, reprezentanţii RCS&RDS i-au spus că au oprit semnalul meciului din Premier League în momentul în care şi-au dat seama că este vorba despre un alt conţinut, pentru care Eurosport nu deţinea drepturi în Ungaria, Cehia şi Slovacia.
Laura Georgescu a mai spus că din perspectiva legislaţiei audiovizualului operatorii de cablu sunt cei care trebuie să notifice CNA şi să ceară modificarea grilei de programe, în sensul introducerii unei noi televiziuni. Însă, potrivit Laurei Georgescu, în cazul de faţă nu este vorba despre o nouă televiziune, ci de aceelaşi post Eurosport, cu o fereastră dedicată meciurilor din Premier League.
Ea a mai spus că CNA va continua să analizeze situaţia creată şi urmează să poarte o corespondenţă şi cu societatea Sport TV Management SRL, care reprezintă în România grupul Eurosport.
Pe de altă parte, Laura Georgescu a mai spus că la 31 decembrie vor expira contractele grupului Eurosport cu RCS&RDS, UPC România şi Romtelecom (Dolce) pentru difuzarea televiziunilor Eurosport în România.
Preşedintele CNA a mai declarat că RCS&RDS a notificat Consiliul, precizând că poartă negocieri cu Eurosport pentru încheierea unui nou contract şi, în cazul în care, negocierile vor eşua RCS îşi rezervă dreptul să reia procedura de schimbare a avizului de retransmisie şi să scoată canalele Eurosport din grila de programe.
Pe de altă parte, într-un comunicat de presă, remis duminică, de către compania RCS&RDS se afirmă că RCS "nu şi-a încălcat sub nicio formă contractul în curs cu Eurosport".
"RCS&RDS şi Eurosport au în prezent un acord de retransmisie pentru mai multe ţări din sud-estul Europei (România, Ungaria, Cehia, Slovacia) unde erau difuzate canalele TV Eurosport şi Eurosport 2 în versiunile internaţionale ale acestora. În cursul zilei de 21 decembrie 2013, compania Eurosport a întrerupt transmisia programului Eurosport (versiunea internaţională care nu difuza meciuri de fotbal din Premier League) atât în România, cât şi către abonaţii din Ungaria, Cehia şi Slovacia. În locul Eurosport, compania Eurosport a introdus un nou canal denumit Eurosport România care a fost difuzat către toţi abonaţii RCS&RDS din toate aceste ţări. Compania Eurosport nu a anunţat această înlocuire", susţine RCS&RDS.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe