Rovigo renunţă la mandatul de administrator judiciar al Realitatea Media

Rovigo SPRL a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de renunţare la mandatul său ca administrator judiciar al Realitatea Media, solicitând instanţei şi desemnarea unui administrator judiciar provizoriu, pentru a fi evitată o situaţie de blocaj a activităţii societăţii aflate în insolvenţă.

Urmărește
1176 afișări
Imaginea articolului Rovigo renunţă la mandatul de administrator judiciar al Realitatea Media

Rovigo renunţă la mandatul de administrator judiciar al Realitatea Media (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Cererea de renunţare adresată preşedintelui Tribunalului Bucureşti a fost publicată joi şi pe site-ul rovigo.ro.

Rovigo SPRL a fost desemnat administrator judiciar al debitoarei Realitatea Media SA printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti din 7 septembrie 2011.

Rovigo îşi motivează cererea de renunţare la mandatul său de administrator judiciar al Realitatea Media având în vedere că, ulterior desemnării sale în această postură, "a intervenit un motiv de incompatibilitate".

"Pentru a evita o situaţie de blocaj a activităţii curente a debitoarei şi implicit a derulării procedurii de insolvenţă, vă rugăm să desemnaţi de urgenţă, în camera de consiliu, un administrator judiciar provizoriu", mai spune Rovigo în cererea adresată preşedintelui instanţei.

Reprezentanţii Rovigo SPRL nu au putut fi contactaţi până la momentul difuzării acestei ştiri.

Contactat, joi, de MEDIAFAX, omul de afaceri Elan Schwartenberg, acţionar al Realitatea Media, a declarat: "Regret decizia, dar admir şi salut verticalitatea lui Rovigo-Deleanu! A preferat să demisioneze decât să comită falsuri şi abuzuri!". Schwartenberg a refuzat să facă alte comentarii.

Vasile Deleanu este Senior Partner al Rovigo, în timp ce Aura Deleanu este Managing Partner al Rovigo. Cei doi s-au ocupat de dosarul insolvenţei Realitatea Media.

Pe de altă parte, surse apropiate Realitatea declaraseră miercuri pentru MEDIAFAX că Maricel Păcuraru şi Cozmin Guşă ar face presiuni asupra Rovigo pentru a fi incluşi pe lista creditorilor Realitatea. Aceleaşi surse au spus că există o perioadă de timp în care pot fi introduse creanţele, iar Vasile Deleanu ar fi spus că îşi va da demisia dacă se mai fac presiuni asupra sa, caz în care justiţia ar urma să numească un alt administrator judiciar al Realitatea Media.

Cererea transmisă de Rovigo Tribunalului Bucureşti vine şi în contextul în care, pe 10 aprilie 2012, Ioana Vântu, fiica lui Sorin Ovidiu Vântu, a fost numită director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, principalul asociat al societăţii Realitatea Media SA, care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii Realitatea TV.

Tot atunci, Ioana şi Ionuţ Vântu, copiii lui Sorin Ovidiu Vântu, au preluat împreună 82% din acţiunile Bluelink, în timp ce omul de afaceri Elan Schwartenberg a rămas cu 9% din acţiunile firmei (în loc de 90,9091% din acţiunile Bluelink, pe care le deţinea din aprilie 2011). Restul de 9 procente din Bluelink îi revin lui Vitalie Dobândă, un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu, potrivit unor informaţii publicate de site-ul Rise Project şi paginademedia.ro.

Ioana Vântu anunţase oficial, pe 2 mai 2011, într-o conferinţă de presă, că omul de afaceri Elan Schwartzenberg este noul proprietar Realitatea Media, iar tatăl ei nu mai este asociat în niciun fel în această afacere.

Pe de altă parte, omul de afaceri Elan Schwartenberg a declarat, miercuri dimineaţă, pentru MEDIAFAX, că Bluelink Comunicazione a vândut creanţa pe care o avea la Realitatea Media unei firme din Ungaria, fapt pentru care, în prezent, Bluelink are doar o valoare "emoţională".

"Eu, împreună cu o ţară întreagă, i-am văzut pe copiii lui Sorin Ovidiu Vântu declarând «Am vândut irevocabil şi ireversibil domnului Elan Schwartzenberg». Oricum, după ce Bluelink a vândut creanţa de 25 de milioane de euro firmei din Ungaria (E-Boutique KFT, n.r.), valoarea companiei, azi, este doar una emoţională... Forul suprem care guvernează orice firmă aflată în insolvenţă este adunarea creditorilor, unde firma din Ungaria deţine majoritatea. Dacă presiunile pe administratorul judiciar Rovigo-Deleanu să introducă noi creanţe false pentru a modifica adunarea creditorilor nu vor înceta, eu cred că va demisiona (Deleanu, n.r.) pentru a nu avea soarta lui Arin Stănescu", a declarat Elan Schwartzenberg.

Potrivit unor informaţii publicate în presă în noiembrie anul trecut, firma E-Boutique KFT figurează ca fiind cel mai mare creditor al Realitatea Media în tabelul preliminar al creanţelor întocmit ca parte a procedurii de insolvenţă prin care trece această companie. Acţionarul unic al firmei E-Boutique KFT era la momentul respectiv Judit Jones, originară din Mureş. Judit Jones este implicată şi într-o altă firmă care a realizat designul pentru site-ul magazinului Picioru Gras, deţinut de Mihaela Rădulescu, fosta soţie a lui Elan Schwarzenberg, a mai scris la momentul respectiv presa.

Elan Schwarzenberg a declarat atunci că el a vândut creanţele la Realitatea Media deţinute de Bluelink către firma E-Boutique KFT, pentru că "a fost o ofertă foarte avantajoasă, având în vedere circumstanţele". El a mai spus atunci că nu are nicio legătură cu firma E-Boutique KFT din Ungaria, precizând că a cunoscut-o pe Judit Jones prin intermediul unui broker.

Recent, presa a scris că GMG Media Box - companie în care Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru sunt majoritari (prin PSV) - a intrat între creditorii Realitatea Media cu o datorie de recuperat de aproape 16 milioane de euro. De asemenea, în prezent, se judecă majorarea creanţelor GMG Media Box la Realitatea Media de la 16 milioane de euro la 28 de milioane de euro. Potrivit lui Cozmin Guşă, "aceste sume reprezintă banii încasaţi de Realitatea de la GMG, care nu au avut acoperire nici în servicii şi nici în returnări de plată".

Pe de altă parte, la începutul lunii iunie, presa a scris că ANAF a cerut, în cursul unei întâlniri cu ceilalţi creditori ai PSV Company (fosta Petromservice, firmă aflată în acţionariatul Realitatea Media, n.r.), revocarea RVA Insolvency Specialists din calitatea de administrator judiciar al PSV Company. De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi început urmărirea penală faţă de Arin Stănescu, partener coordonator al RVA Insolvency, pentru complicitate la bancrută frauduloasă în legătură cu plata presupus nejustificată a unor sume de bani către un creditor înscris la masa credală a PSV Company.

Totuşi, acţionariatul Realitatea Media SA nu apare modificat pe site-ul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), instituţie care eliberează licenţele audiovizuale. Societăţile care deţin licenţe audiovizuale (precum Realitatea Media, care deţine mai multe licenţe, între care cele pentru Realitatea TV, The Money Channel, Realitatea FM şi Radio Guerrilla) sunt obligate prin Legea audiovizualului să informeze CNA cu privire la modificările acţionariatului lor.

După anunţul făcut de Ioana Vântu, pe 2 mai 2011, că Elan Schwartzenberg este noul proprietar Realitatea Media, Schwartzenberg a depus la CNA documentele care atestă că el este acţionarul majoritar al Realitatea. De altfel, de-a lungul ultimului an, Elan Schwartzenberg s-a prezentat de mai multe ori la şedinţele CNA în calitate de acţionar majoritar al Realitatea Media.

Societatea Realitatea Media a cerut insolvenţa în septembrie 2011, printr-un dosar înregistrat la Tribunalul Bucureşti. Atunci, Elan Schwartzenberg a declarat că cererea insolvenţei iniţiată de Realitatea Media este o procedură de reorganizare judiciară, precizând că nu doreşte falimentul Realitatea Media.

Pe de altă parte, recent, Rovigo le-a cerut creditorilor şi acţionarilor societăţii, printr-o scrisoare deschisă, să "participe activ la procedura insolvenţei" şi să aducă "fresh money" pentru a salva de la faliment televiziunea Realitatea TV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici