Magnatul media a adăugat că va înfiinţa un comitet independent „pentru a ancheta fiecare cap de acuzare de conduită abuzivă” formulat de justiţie împotriva grupului său, precizând, într-un interviu publicat de Wall Street Journal, că acesta va fi condus de o personalitate care nu este angajată a grupului de presă.
Rupert Murdoch, în vârstă de 80 de ani, a afirmat că daunele suferite de News Corp. în Marea Britanie – unde grupul a fost obligat să închidă săptămâna trecută tabloidul duminical News of the World – „nu reprezintă ceva din care să nu-şi poată reveni”.
„Avem reputaţia că facem treabă bună în această ţară”, a adăugat el.
Tabloidul News of the World este acuzat că a practicat pe scară largă, în anii 2000, interceptarea telefoanelor a circa 4.000 de personalităţi, dar şi a familiei unei fetiţe asasinate sau a rudelor militarilor ucişi în Irak şi Afganistan.
Murdoch a apreciat că News Corp. gestionează criza „extrem de bine şi din toate punctele de vedere”, recunoscând că a făcut doar câteva „erori minore”.
El şi-a exprimat şi sprijinul pentru modul în care a acţionat fiul său, James, în vârstă de 38 de ani, numărul trei în ierarhia grupului. „Cred că a acţionat pe cât de rapid a putut, în momentul în care a putut”, a spus Murdoch.
Magnatul media s-a declarat însă obosit şi agasat de numeroasele titluri de presă negative în legătură cu acest caz, dând asigurări că va depăşi această situaţie, şi a dezminţit şi zvonurile privind intenţia de a vinde o parte dintre ziarele grupului.