- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (21.06.2019, 14:30)
- Razvan Tupa
Sânzienele şi Ziua Iei se sărbătoresc la Muzeul Satului din Bucureşti
Muzeul Naţional a Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală dedică ziua de luni, 24 iunie, de la ora 11.00, poveştii ”pline de magie şi de frumuseţe a Sânzienelor” în aceeaşi zi când se sărbătoreşte şi Ziua Internaţională a Iei, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Urmărește
1947 afișări
Sânzienele şi Ziua Iei se sărbătoresc la Muzeul Satului din Bucureşti
Muzeul Naţional al Satului readuce în atenţie tradiţiile şi obiceiurile acestei zile: de la împletirea coronitei din flori de Sânziene, la aruncarea ei pe casă, de la portul unei cămeşi, până la descifrarea simbolurilor cusute pe ea, de la identificarea simbolurilor solare sculptate de ţăranul român acum 100 de ani pe porţi, la recunoaşterea unor obiecte din gospodăriile muzeului şi la participarea la târgul de Sânziene. Nu vor lipsi atelierele de creaţie şi teatrul de umbre pentru copii. Vor fi organizate şi două concursuri în care vor fi admirate şi premiate cele mai vechi şi frumoase ii şi cămăşi pe care le vor purta cei prezenţi. De asemenea, cele care poartă numele de Sânziana vor avea intrarea liberă în muzeu.
Între 11.00 şi 12.30 este programat”De Sânziene...”, un demers de teatru de umbre, coordonat de Marius Luca, la Sala V.I.Popa. Locul de întâlnire pentru participanţi este platoul, la clădirea Arhondaric.
Între 11.30 şi 15.00 au loc ateliere de creaţie pentru copii cu modelaj în lut, susţinut de Doina Kalvati, la gospodăria Ieud, păpuşi din flori, cu Alice Bîrcă la gospodăria Chiojdu Mic, flori de leac, miros şi culoare, oferit de Dacia Plant în gospodăria Stăneşti, coroniţe de sânziene şi muşetel cu Luminiţa Voica, în Gospodăria Sălciua şi cusut-croit- brodat ii, cu Carmen Firea, în Gospodăria Moişeni.
În intervalul 11.00 – 12.00 are loc concursul Recunoaşteţi ia!, în Gospodăria Moişeni. Între 11.00 şi 15.00 este anunţat concursul Admiră şi premiază! din Gospodăria Moişeni. Pe tot parcursul zilei, între 9.00 şi 19.00 are loc Târgul sânzienelor: târg de ii şi de flori...
Sânzienele, aceste adevărate preotese ale soarelui îşi au originea într-un străvechi cult solar. În credinţa populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, divinităţi nocturne care plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, fac să rodească ogoarele, înmulţesc animalele şi păsările, lecuiesc bolile şi suferinţele oamenilor. În noaptea când se deschid cerurile, fetele strâng flori de Sânziene şi le pun sub pernă pentru a-şi visa ursitul. În unele zone fetele îşi făceau coroniţe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate.
În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coroniţa rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coroniţa alunecă spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş. Sărbătoarea Sânzienelor marchează mijlocul verii şi este considerat cel mai bun moment pentru culegerea plantelor de leac. De Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace. În trecut, acestea erau un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei.
Sărbătoarea din 24 iunie mai este cunoscută în popor şi sub numele de Drăgaica. Tot acum, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Şi nu în ultimul rând, pe 24 iunie este sărbătorită ia: este Ziua internaţională a Iei începând din 2013, la iniţiativa comunităţii online „La Blouse Roumaine”.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Fiul Laurei Vicol, viață de nabab în Elveția și Monaco! Câte sute de mii de euro îi transfera mama lui, regulat
CANCAN.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe