Săptămâna rechinilor, la Discovery Channel, în perioada 24 - 31 august

"Shark Week", celebra săptămână a rechinilor de la Discovery Channel, revine în vara aceasta cu documentare noi, care vor fi difizate în perioada 24 - 31 august, în fiecare seară, de la ora 23.00, primul program prezentat fiind "Muşcătura rechinului", informează televiziunea.

Urmărește
221 afișări
Imaginea articolului Săptămâna rechinilor, la Discovery Channel, în perioada 24 - 31 august

Săptămâna rechinilor, la Discovery Channel, în perioada 24 - 31 august (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Astfel, emisiunea "Muşcătura rechinului" va fi difuzată, sâmbătă, de la ora 23.00, fiind prezentate imagini de prim-plan cu atacuri date de cei mai periculoşi rechini din lume, filmate chiar din interiorul fălcilor larg căscate. Mark Addison, specialist în rechini, şi Andy Casagrande, expert în filmări subacvatice, îşi riscă sănătatea şi chiar viaţa ca să surprindă cât mai de aproape, cu mini-camerele lor HD.

Săptămâna continuă cu programul "Rechini la vânătoare", duminică, de la ora 23.00. Dave şi Cody din "Supravieţuire în doi" plonjează în adâncuri ca să afle de ce fiecare rechin are stilul său propriu şi unic de a ataca. Aplicând mai multe teste incredibile şi folosind tehnologii de filmare extrem de performante, ei studiază comportamentul sălbatic şi metodele specializate prin care rechinii îşi ucid prada, dezvăluind spectatorilor de ce sunt nişte prădători atât de periculoşi. Acest documentar captivant explorează anatomia atacurilor de rechin.

Emisiunea "Vânătorii de mituri: Top 25 mituri despre rechini" va fi difuzată pe 26 august, de la ora 23.00, iar protagoniştii emisiunii, Adam Savage şi Jamie Hyneman, vor prezinta cele mai tari 25 de mituri despre rechini din toate timpurile.

Documentarul "Marele rechin alb: captură imposibilă" va fi prezentat pe 27 august, de la ora 23.00. Dornici să facă o "captură imposibilă", fotografiind de sus un mare rechin alb care atacă, Andy Casagrande şi echipa lui merg în apropierea oraşului Gansbaai din provincia sud-africană Western Cape, unde trăieşte o populaţie sănătoasă de rechini albi, mari. Până acum, niciun cameraman de documentare despre specii sălbatice nu a reuşit să surprindă această imagine: un Polaris Attack văzut de sus, adică o anumită mişcare verticală, rapidă, folosită de rechinii care atacă. Însă, acum, pentru a reuşi această premieră, echipa de filmare a folosit o cameră extrem de performantă, numită Phantom.

Săptămâna continuă cu "O pradă umană: Rechini ucigaşi", pe 28 august, de la ora 23.00, o emisiune în care telespectatorii vor urmări cu sufletul la gură cum pot mici accidente să devină adevărate drame pentru aşa-zişii curajoşi, dornici de aventură.

Documentarul "Rechinii ucigaşi: decembrie însângerat" va fi difuzat pe 29 august, de la ora 23.00, iar "Atacul rechinilor" va fi prezentat pe 30 august, de la ora 23.00. În acest program, prezentatorul Terry Schappert îşi pune la încercare antrenamentul de fost membru al trupelor speciale, pentru a le demonstra telespectatorilor cum pot să supravieţuiască unor atacuri cumplite ale rechinilor.

Shark Week se încheie cu "Supravieţuitorii atacurilor de rechin", difuzat pe 31 august, de la ora 23.00. În emisiune vor fi prezentate poveştile celor care au supravieţuit atacurilor de rechini şi descriu comportamentul ucigaş al acestor prădători şi cele mai bune metode prin care cineva ar putea supravieţui unui asemenea atac.

Shark Week continuă în mediul digital oferind o experienţă completă celor care vor vizita microsite-ul sharkweek.discovery.ro, în perioada 19 - 31 august, precum şi celor care îşi vor descărca aplicaţia Shark Week din AppStore sau GooglePlay pe tablete sau telefoane tip smarphone.

Microsite-ul conţine mai multe secţiuni cu informaţii despre emisiunile de pe TV, diverse specii de rechini şi un test de personalitate amuzant. Aplicaţia de tip Augmented Reality permite utilizatorilor să includă în fotografiile personale imaginea unui rechin obţinut după scanarea codului QR de pe microsite, Facebook şi în alte locaţii offline.

În România, Discovery Networks distribuie în prezent Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Discovery World, Discovery Science, Discovery HD Showcase şi ID Investigation Discovery.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici