Sărbătoarea păgînă şi cea creştină se suprapun în tradiţia mucenicilor

Pe parcursul acestor zile, simbolurile creştine având în centru figurile celor 40 de Sfinţi Mucenici interferează cu o serie de mituri păgâne, de cele mai multe ori legate de muncile cîmpului, marcând începutul Anului Agrar.

Incinerarea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii se realizează, simbolic, prin aprinderea focurilor rituale, în dimineaţa zilei de Măcinici, 9 martie, echinocţiul de primăvară pe stil vechi. În Banat, copiii scormoneau şi băteau cu ”botele” (beţele) în foc iar mamele lor împrăştiau cenuşa rămasă în jurul caselor şi adăposturilor de animale şi păsări. Focurile de Măcinci erau considerate a avea mai multe funcţii: purificatoare (curăţirea spaţiului de forţele malefice în ultima zi a anului vechi şi în prima zi a Anului Nou), profilactică (preîntîmpinarea neplăcerilor aduse oamenilor de şerpi şi de insecte pe timpul verii), fertilizatoare a grădinilor, livezilor şi viilor.

În ziua Măcinicilor sau Mucenicilor se află hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele aprige ale Dochiei şi cele călduroase ale Moşilor. În această zi s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia când, conform tradiţiei, aceasta moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar, pentru dreapta lor credinţă.

Obiceiurile din ziua de 9 martie formează un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor rituale (Sfinţi, Sfinţişori, Bradoşi), beţia rituală atestată de tradiţia populară, deschiderea mormintelor şi porţilor Raiului pentru revenirea spiritelor printre cei vii, aprinderea focurilor în curţi şi grădini, în faţa caselor şi pe câmp, purificarea oamenilor şi vitelor prin stropirea cu apă sfinţită, bătutul pământului cu maiurile pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii, aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de Măcinici, retezatul stupilor şi tăierea primelor corzi de viţă de vie.

Obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin de Măcinici, la începutul Anului Agrar, este o reminiscenţă a sărbătorilor bahice ale Antichităţii. Oamenii credeau că vinul băut de Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge şi putere de muncă. Dacă cineva nu putea să consume atîta băutură, putea să guste sau cel puţin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute corespunde cu numărul Sfinţilor Mucenici din Sevastia care poartă diferite nume zonale: Moşi, Sfinţi, Sfinţişori, Măcinici.

Creştinii ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc, cu acelaşi prilej, "Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia".

Potrivit tradiţiei, în vremea împăratului Licinius (începutul secolului al IV- lea e.n.), 40 de soldaţi creştinaţi din Sevastia (Armenia) au refuzat să mai aducă jertfe idolilor. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor, soldaţii au fost aruncaţi în temniţă. Aici s-au rugat la Dumnezeu pentru întărirea credinţei şi i-au impresionat pe romani prin ţinuta lor demnă. Guvernatorul imperial Agricola şi inspectorul roman Lizios au încercat să-i convingă pe soldaţi să se lepede de credinţa creştină. Aceştia au refuzat, iar autorităţile romane au ordonat să fie dezbrăcaţi şi aruncaţi într-un lac îngheţat de la poalele muntelui Ararat, pentru a-i determina să renunţe la creştinism. Un singur soldat a cedat, dar, după ce a fost băgat în apă caldă, a murit. Peste noapte, ceilalţi 39 de soldaţi rămaşi în apa îngheţată, s-au îmbrăţişat şi au început să cânte imnuri de slavă către Dumnezeu. Privind spre lac, Aglaios, şeful închisorii, a observat că deasupra creştetelor soldaţilor pluteau aure. Emoţionat, el a intrat în lac, alături de soldaţi şi şi-a mărturisit credinţa în Hristos. Sporind severitatea pedepselor, inspectorul Lizios a ordonat ca cei 40, încă în viaţă, să fie scoşi din apa îngheţată şi să li se zdrobească fluierele picioarelor cu un ciocan. Supravieţuitorii acestei torturi au fost arşi de vii. Istoria creştinismului consemnează data de 9 martie ca ziua morţii celor 40 de mucenici.

Tradiţia românească a aluatului împletit, fiert sau copt, simbolizează sacrificiul mucenicilor îmbrăţişaţi în apa rece, amestecată cu gheaţa şi zăpada lacului de la poalele muntelui Ararat. Lumea creştină catolică sărbătoreşte Sfinţii Mucenici la o zi după cea ortodoxă.