Scriitoarea Maeve Binchy a murit la vârsta de 72 de ani

Publicat: 31 07. 2012, 11:40
Actualizat: 10 07. 2020, 19:30

Maeve Binchy a decedat într-un spital din Dublin, luni, avându-l alături pe soţul său, scriitorul şi producătorul Gordon Snell, informează huffingtonpost.com, care citează presa din Irlanda.

Una dintre cel mai bine vândute autoare irlandeze, Maeve Binchy a fost cunoscută pentru modul în care relatează în cărţile sale viaţa din orăşelele irlandeze.

Binchy, autoare a volumelor „Circle of Friends” şi „Tara Road”, a fost considerată una dintre cele mai populare scriitoare din Irlanda. Cărţile sale s-au vândut în peste 40 de milioane de exemplare în toată lumea.

Maeve Binchy s-a născut în Irlanda, lângă Dublin, a studiat la Holy Child Convent din Killiney şi apoi la University College din Dublin. Înainte de a deveni jurnalistă la Irish Times, Maeve Binchy a fost profesoară. A scris 16 romane, patru colecţii de povestiri, o piesă de teatru şi o nuvelă.

Primul său roman, „Light a Penny Candle”, publicat în 1982, a fost urmat de numeroase volume de nuvele care s-au bucurat de succes. În limba română au apărut două dintre cărţile sale, la editura Nemira: „Nopţi cu ploi şi stele/ Nights of Rain and Stars” şi „Fântâna Sfintei Ana/ The Whitethorn Woods”.

De asemenea, câteva dintre romanele sale au fost adaptate pentru cinema şi televiziune, cel mai cunoscut titlu fiind „Circle of Friends”, în 1995.

Maeve Binchy a primit trofeul pentru întreaga carieră la British Book Awards din 1999.

Ultimul său roman – „Minding Frankie” – a fost publicat în 2010.