Prima pagină » Cultură-Media » Scriitori şi critici literari regretă moartea poetului Cezar Ivănescu

Scriitori şi critici literari regretă moartea poetului Cezar Ivănescu

Scriitori şi critici literari care l-au cunoscut pe Cezar Ivănescu şi-au exprimat, vineri, regretul faţă de dispariţia poetului, pe care l-au descris ca fiind "una dintre cele mai importante voci lirice ale României postbelice", dar şi ca pe o persoană incomodă, cu spirit combativ.
25 apr. 2008, 12:03, Cultură-Media

Criticul literar Mircea Mihăieş, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, a declarat pentru MEDIAFAX că Cezar Ivănescu a fost "unul dintre poeţii români valoroşi, dincolo de orice discuţie". Criticul a mărturisit că nu a avut niciun fel de relaţie cu poetul. "Nu era un om deoosebit de plăcut. Am avut informaţii indirecte în ceea ce îl priveşte". Mihăieş a spus că ultimele informaţii despre poet, care făceau referire la colaborarea acestuia cu fosta Securitate, "au lăsat tuturor un gust amar".

Coordonatorul publicaţiei Convorbiri Literare, Cassian Maria Spiridon, a spus că Ivănescu a fost un mare poet şi "un om extraordinar", cu "un umor firesc pentru un poet atât de mare".

La rândul său, scriitorul Eugen Uricaru a declarat pentru MEDIAFAX că Ivănescu a fost "una dintre cele mai importante voci lirice ale României postbelice". "Creaţia sa va fi înţeleasă mai bine mai târziu". Uricaru şi-a amintit că poetul era "un spirit combativ pentru adevăr şi valoarea literaturii".

De asemenea, Uniunea Scriitorilor şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi-au exprimat regretul faţă de moartea lui Ivănescu. "Opera poetică a lui Cezar Ivănescu a impresionat prin forţa şi ineditul ei, fiind apreciată de confraţi şi de critici, de numeroşi admiratori", subliniază un comunicat al Uniunii. În 1999, lui Cezar Ivănescu i-a fost decernat Premiul Naţional "Mihai Eminescu". "Prin dispariţia tragică a lui Cezar Ivănescu, literatura română şi lumea noastră literară rămîn mai sărace şi mai triste", se arată în comunicat.

Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, consideră că Cezar Ivănescu a fost o persoană care a născut polemici, dar şi unul dintre cei mai importanţi poeţi români pe care i-a dat literatura română în ultimii 50 de ani.

"A fost unul dintre cei mai importanţi poeţi români. A avut un număr important de volume publicate şi a câştigat mai multe premii. O persoană incomodă, care a născut adesea polemici, nu atât în calitatea lui de poet, ci vizavi de poziţia lui în plan social. A fost preşedintele filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor şi întreaga viaţă şi-a desfăşurat-o în principal în Moldova. Sigur, lucrul care a marcat într-un fel ultima perioadă a existenţei lui a fost decizia CNSAS cu privire la colaborarea sa cu Securitatea, urmată de intrarea sa în greva foamei. Dincolo de toate aceste lucruri care au marcat, sigur, destinul său, a fost şi rămâne unul dintre cei mai importanţi poeţi români pe care i-a dat literatura română în ultimii 50 de ani", a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Adrian Iorgulescu.

Cezar Ivănescu a murit joi seară, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost transportat cu elicopterul, în aceeaşi zi, de la un spital din Bacău.