- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (28.11.2008, 15:45)
Scriitorul american William Gibson a murit
Scriitorul american William Gibson, nominalizat la premiile Oscar, a murit la vârsta de 94 de ani, în locuinţa sa din statul Massachusetts, SUA, informează news.bbc.co.uk.
![Imaginea articolului Scriitorul american William Gibson a murit](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/3570161/2/gibson.jpg?width=560)
Scriitorul american William Gibson a murit (Imagine: www.news.bbc.co.uk)
William Gibson, care iniţial a scris scenarii pentru televiziune, s-a născut în Bronx, New York.
Cel mai cunoscut volum al său este "The Miracle Worker", ce documentează povestea studentei oarbe şi surde Helen Keller.
Gibson a câştigat două premii Tony, pentru cea mai bună piesă şi cea mai bună regie, pentru adaptarea lucrării "Miracle Worker", iar în 1962, a fost nominalizat la premiile Academiei Americane de Film, împreună cu Arthur Penn.
"The Miracle Worker" a avut premiera pe Broadway în 1959 şi a fost a doua producţie a lui Gibson. Scriitorul a mai fost nominalizat la un premiu Tony în 1965, el fiind coautor al spectacolului "Golden Boy", cu Sammy Davis Jr. în distribuţie.
Ultima sa piesă pe Broadway a fost "Golda Balcony", în 2003, un one woman show cu Tovah Feldshuh în rolul premierului israelian Golda Meir, în timpul războiului din 1974.
Autorul a murit marţi, în locuinţa lui din Stockbridge, Massachusetts.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=3570161&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe