- Home
- Cultură-Media
- CONSTANŢA, (11.04.2010, 13:30)
Scriitorul constănţean George Vasilievici s-a sinucis
Scriitorul constănţean George Vasilievici, în vârstă de 32 de ani, s-a sinucis, sâmbătă seară, în apartamentul în care locuia, spânzurându-se cu un fular, în balconul locuinţei.
![Imaginea articolului Scriitorul constănţean George Vasilievici s-a sinucis](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/5868233/1/ambulanta-curata-604x454-montaj.jpg?width=560)
Scriitorul constănţean George Vasilievici s-a sinucis (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, tânărul s-a spânzurat cu ajutorul unui fular în balconul locuinţei sale, situată pe strada Traian, din municipiul Constanţa. Înainte de a face acest gest, el a trimis un mesaj de adio pe telefonul mamei sale.
George Vasilievici a fost găsit spânzurat chiar de către sora sa, care a anunţat autorităţile.
La faţa locului, a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă, care nu l-a mai putut salva şi care a constatat decesul.
Poliţiştii nu au găsit urme de violenţă de corpul bărbatului, iar trupul neînsufleţit a fost dus la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanţa, Radu Croitoru, George Vasilievici mai avusese de-a lungul timpului tentative de sinucidere şi fusese internat într-un spital de specialitate.
Scriitorul, născut la 3 iunie 1978, la Constanţa, publicase şase cărţi din 2001 până în prezent, cinci de poezie şi una de proză. Astfel, Vasilievici a publicat volumele de poezie "Gabi78" (editura Vinea, 2001), "Featuring" (editura Vinea, 2004), "Cerneală" (editura Pontica, 2004), "O cameră cu două camere" (editura Tomis, 2006), "W.C-rul" (editura Vinea, 2007). Romanul "YoYo' a fost publicat integral numai pe internet. El mai scrisese romanul "Viseptol", dar pe care nu apucase să-l publice.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=5868233&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe