Scriitorul Mihai Chiper despre duelurile de altădată: "În duel, pericolul morţii avea o valoare civilizatoare"

Ministrul de externe îl pune la punct pe opozantul Fleva. Lahovari moare străpuns de spada lui Filipescu. Bărbaţi celebri au aruncat provocarea şi şi-au pierdut viaţa în duel. Onoarea se apăra cu spada, sabia sau pistolul în secolul XIX, dar şi început de secol XX. Practica era interzisă în epocă, dar rezolva neoficial dispute politice, gelozii, ciude, supărări, calomnii. Reconstituie acest moment de orbire şi onoare, Mihai Chiper, cercetător la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol“ din Iaşi.

Reporter: Care sunt duelurile celebre ale secolului 19 şi motivele lor?

Mihai Chiper: Depinde ce înţelegeţi prin „celebre.” Au existat dueluri devenite celebre pentru că s-au încheiat tragic, cât şi dueluri încheiate fără vărsare de sânge, renumite doar pentru că dueliştii erau personaje importante. Cel mai celebru duel a avut loc între conservatorii Nicolae Filipescu şi George Em. Lahovari (1897). Motivul a fost articolul „Deux politiques” din L’Indépendence Roumaine, care pomenea în rezumat de o „politică necinstită”, de „socoteli de regulat”. Lahovari moare străpuns de spada lui Filipescu. Ar mai fi cel dintre Mihai Pherekyde şi Nicolae Fleva (1887). Primul era ministru de externe în cabinetul lui I.C. Brătianu şi a dorit să-l pună la punct pe opozantul vocal Nicolae Fleva, fost aliat al guvernului, dar devenit extrem de critic în interpelările parlamentare. În duelul cu pistolul, Fleva era rănit la un deget al mâinii drepte şi rămâne cu sechele pentru restul vieţii. Un al duel discutat a avut loc în 1895 între generalul Iacob Lahovari, şef de Stat Major, şi fost ministru de război, cu Alexandru Catargiu, ministru plenipotenţiar în Rusia. Lahovari îl pălmuieşte pe Catargiu la Cazinoul din Sinaia, la o partidă de cărţi. În înfruntarea cu pistolul, nimeni nu este atins, dar la scurtă vreme, din cauza comentariilor jignitoare din presă (poreclit „generalul cartofor”), Lahovari are un duel cu locotenentul Niculescu, un experimentat duelist. Generalul şi-a recâştigat credibilitatea, fiind rănit într-o luptă aprigă cu sabia.

Reporter: Moartea, ce valoare avea?

Mihai Chiper: Pericolul morţii avea o valoare civilizatoare. Şlefuia caracterul bărbatului şi îi educa emoţiile, învăţându-l să-şi păstreze sângele rece. Într-un sens mai larg, pericolul unei morţi accidentale într-un duel banal, fără mize (căci au fost şi din astea), îl determina pe bărbat să fie mult mai atent la ce-i ieşea pe gură; prin urmare, efectul era un comportament ultracivilizat, după cele mai stricte maniere, pentru a se evita orice ocazie frivolă de duel. De multe ori, oricum, precauţiile au fost inutile.

Reporter: Cine era mai puternic, cel antrenat, cel entuziast?

Mihai Chiper: La luptele cu spada, cel antrenat, stăpân pe tehnică, avea prima şansă de partea sa. Combinaţia de agilitate şi talent făceau ca triumful să fie nu al celui mai puternic, ci al celui mai valoros. „Spada este supremaţia inimii asupra muşchilor”. În lupta cu sabia, preferată de ofiţeri, prima forţa fizică, brutală. Să zicem că aici şansele unui entuziast creşteau semnificativ. La luptele cu pistolul entuziasmul nu conta. Poate norocul chior. La „duelul american”, un fel de provocare la sinucidere pentru cel care trăgea paiul scurt, nu-ţi trebuia antrenament, ca să nu mai vorbim de... entuziasm.