49 de piese de artă din aur create de sculptorul italian Umberto Mastroianni au fost furate de la o expoziţie de lângă Lacul Garda, Italia, a anunţat gazda expoziţiei, proprietatea Vittoriale degli Italiani, pentru CNN.
Piesele în valoare de 1,2 milioane de euro au fost furate miercuri seara, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Vittoriale degli Italiani.
Una dintre piese, numită „Uomo/Donna” a fost găsită ulterior în interiorul complexului expoziţional. Celelalte 48 de piese rămân dispărute, a declarat purtătorul de cuvânt.
Expoziţia a fost deschisă la sfârşitul lunii decembrie. Poliţiştii au început o anchetă. Proprietarii spaţiului expoziţional cred că hoţii fac parte dintr-o bandă foarte specializată deoarece au depăşit sisteme de protecţie şi alarmare foarte dezvoltate.