Scurtmetraje premiate, prezentate pe 19 iunie la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara

Scurtmetraje recompensate cu Oscar, BAFTA, dar şi premiate la festivalurile de la Berlin şi Clermont Ferrand vor fi prezentate, pe 19 iunie, la evenimentul "Noaptea lungă a filmelor scurte", concomitent, la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Urmărește
88 afișări
Imaginea articolului Scurtmetraje premiate, prezentate pe 19 iunie la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara

Scurtmetraje premiate, prezentate pe 19 iunie la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara (Imagine: Adrian Paduretu/Mediafax Foto)

Evenimentul din Capitală are loc la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), la Galeriile ArtExpo.

Noaptea lungă de la TNB/ ArtExpo va include şi o selecţie cu cele mai populare filme la ediţia 2009 Anim'est, precum şi scurtmetrajele din secţiunea horror "Umbre" de la TIFF 2010.

În plus, patru dintre cele mai premiate scurtmetraje româneşti din ultimul an vor fi prezentate publicului chiar de către regizorii Tudor Jurgiu, Adrian Sitaru, Alexandru Mavrodineanu şi Paul Negoescu.

"Noaptea lungă a filmelor scurte" este cel mai mare eveniment anual organizat de ShortsUP România, un festival neconvenţional de scurtmetraje, a cărui misiune este aceea de a aduce publicului românesc filme de scurtmetraj valoroase, care nu au un canal de distribuţie dedicat.

Răzvan Crişan, fondator ShortsUP, spune despre eveniment: "Este o performanţă şi pentru noi alcătuirea unui astfel de program, exclusiv din filme câştigătoare în ultimul an în marile competiţii ale lumii. Iar faptul că publicul de la noi le poate vedea atât de repede, în cadrul unui singur eveniment, concomitent în patru oraşe, este cu siguranţă o premieră. Ne bucurăm de lărgirea echipei şi de faptul că publicul din marile centre urbane îşi doreşte să vadă scurtmetraje".

Prima ediţie a evenimentului "Noaptea lungă a filmelor scurte" a avut loc pe 26 iunie 2009 şi a adunat, numai în Bucureşti, circa 2.000 de iubitori de scurtmetraje.

Biletele pentru evenimentul din Bucureşti sunt puse în vânzare prin reţeaua Eventim, online şi în librăriile Cărtureşti şi magazinele Vodafone. În limita locurilor rămase, vor putea fi achiziţionate bilete şi la intrare, în seara evenimentului. Preţul unui bilet este de 25 lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici