- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (12.04.2011, 11:14)
Seară Beethoven, cu cântece pentru voce, pian, vioară şi violoncel, la Opera Naţională Bucureşti
O seară Beethoven cu cântece pentru voce, pian, vioară şi violoncel, de inspiraţie irlandeză, în interpretarea sopranei Ana-Maria Comşa şi a mezzosopranei Miruna Gavrilă Sturza, va avea loc vineri, de la ora 19.00, în foaierul Operei Naţionale Bucureşti (ONB), informează un comunicat.
Urmărește
157 afișări
Evenimentul este organizat de Studioul Experimental de Operă şi Balet "Ludovic Spiess" din cadrul ONB, în continuarea seriei de recitaluri propuse în această perioadă.
Pentru o seară, în premieră naţională, melodiile de inspiraţie irlandeză ale lui Beethoven vor răsuna în foaierul Operei Naţionale Bucureşti, în interpretarea sopranei Ana-Maria Comşa şi a invitatei sale, mezzosoprana Miruna Gavrilă Sturza. Cele două soliste vor fi acompaniate de Mihaela Vîlcea, la pian, Mihai Ghiga, la vioară, şi Emese Ildiko, la violoncel. Recitalul va fi prezentat de Anda Tăbăcaru Hogea.
La începutul secolului al XIX-lea, Ludwig van Beethoven se afla în plin avânt creator. În perioada în care compunea celebrele sale simfonii şi cvartete, compozitorul şi-a îndreptat atenţia spre o nouă sursă de inspiraţie: cântece populare din diferite zone geografice europene. Astfel iau naştere melodii inspirate de muzica tradiţională germană, daneză, poloneză, spaniolă, italiană, rusă, maghiară, irlandeză, scoţiană, galeză.
Folosind versurile unor poeţi celebri ai timpului, ca Byron sau Walter Scott, şi melodica specifică irlandeză, Beethoven compune adevărate bijuterii muzicale, constituite sub forma unor miniaturi pentru voce cu acompaniament de pian, vioară şi violoncel.
Soprana Ana-Maria Comşa este colaborator al Operei Naţionale Bucureşti din 2008, unde a putut fi urmărită în spectacole ca "Olandezul Zburător", "Evgheni Oneghin" şi "Hänsel şi Gretel". Câştigătoare a unor concursuri naţionale şi internaţionale (Italia şi Bulgaria), repertoriul sopranei mai cuprinde şi roluri ca Leonora din "Trubadurul" de Giuseppe Verdi şi Santuzza din "Cavalleria rusticana" de Pietro Mascagni, lucrări vocal-simfonice, arii de concert şi lied-uri. A susţinut numeroase concerte în ţară şi a colaborat cu Filarmonica "Marea Neagră" din Constanţa, Orchestra de Cameră Radio şi Teatrul de Operă şi Balet "Oleg Danovski" din Constanţa.
Mezzosoprana Miruna Gavrilă Sturza este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică, secţia Canto şi a masteratului în interpretare al aceleiaşi universităţi. Este câştigătoare a mai multor premii la concursuri de canto, printre care Premiul I la Concursul de Interpretare a Liedului Românesc de la Braşov şi Premiul Fundaţiei Darclée în cadrul Concursului Internaţional de Canto "Hariclea Darclée" - Brăila. Repertoriul său cuprinde lucrări vocal-simfonice, lieduri de Ravel, De Falla, Fauré, Duprac, Enescu. A studiat rolurile Rosina din "Bărbierul din Sevilla" de Gioachino Rossini, Carmen din opera omonimă de Georges Bizet şi Azucena din "Trubadurul" de Giuseppe Verdi. A avut numeroase apariţii în diverse săli de concert cum ar fi: Sala Radio, Ateneul Român, Filarmonica Râmnicu Vâlcea, precum şi Opera Naţională Bucureşti.
Citește pe alephnews.ro: Trăim mai mult, dar mai prost. Speranța de viață în România a ajuns la 75,1 ani. Vârsta medie până la care trăim sănătos este de 59 de ani
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe