Secretele Americii, dezvăluite într-un documentar regizat de Oliver Stone

Regizorul american Oliver Stone va realiza un documentar de televiziune în zece episoade despre secretele Americii, intitulat "Secret History of America" şi care va fi lansat în 2010.

Urmărește
283 afișări
Imaginea articolului Secretele Americii, dezvăluite într-un documentar regizat de Oliver Stone

Secretele Americii, dezvăluite într-un documentar regizat de Oliver Stone (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Oliver Stone, ale cărui lungmetraje anterioare s-au concentrat asupra unor personalităţi sau evenimente controversate, filmează în prezent acest documentar în 10 părţi, despre evenimente necunoscute din istoria Statelor Unite, pentru postul de televiziune Showtime. Documentarul are titlul "Oliver Stone's Secret History of America" şi va fi difuzat din 2010.

Subiectele pentru aceste zece episoade de televiziune vor varia de la motivaţiile din spatele Războiului Rece la decizia preşedintelui american Harry Truman de a lansa bombele atomice asupra Japoniei şi schimbarea rolului global al Americii după căderea comunismului.

Stone a declarat: "Această serie va fi cea mai mare contribuţie pe care aş fi putut să o aduc filmului, copiilor mei şi generaţiei următoare. Pot doar să sper că filmul meu va produce o schimbare în felul nostru de a gândi".

Oliver Stone, în vârstă de 62 de ani, decorat cu medalia Purple Heart pentru acţiunile sale din timpul Războiului din Vietnam, lucrează în prezent la o continuare a filmului "Wall Street" (1987), o peliculă despre lăcomie şi capitalism.

Cel mai recent film al său, intitulat "W", despre fostul preşedinte american George W. Bush, a fost lansat în 2008, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale americane. În "W", regizorul a construit intriga pe baza conflictului oedipian dintre preşedintele George W. Bush şi tatăl său, fostul preşedinte George H. W. Bush.

Nu a fost stabilită deocamdată data exactă la care documentarul "Secret History of America" va fi difuzat pe postul Showtime.

Oliver Stone, un veteran al Războiului din Vietnam, este cunoscut pentru filmele sale cu miză ideologică, apreciate de critică: a primit un premiu al Academiei de film americane pentru producţia "Plutonul" (1986), care a câştigat un Oscar şi pentru imagine, a regizat filmul "Născut pe 4 iulie" şi a realizat adaptarea pentru marele ecran a "Midnight Express".

Începând cu "JFK" până la "Născuţi asasini", filmele lui Stone au generat mereu controverse şi este de aşteptat ca noua producţie să incite la noi dezbateri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici