Semnificaţii istorice pentru 2 august

În 1891 s-a născut Mihail Jora, compozitor şi dirijor, membru titular al Academiei Române, profesor şi Rector al Academiei Regale de Muzică din Bucureşti. Şi-a numit cele peste o sută de partituri "Cântece", pentru a sugera caracterul românesc şi particularităţile specifice care despart aceste lucrări de tradiţia liedului german, reprezentat în special de compoziţiile lui Schubert, Schumann şi Brahms. Uniunea Criticilor Muzicali îi poartă numele şi organizează anual la Bucureşti "Concursul Naţional de Interpretare Muzicală Mihail Jora". Numele Mihail Jora îl poartă şi Studioul de Concerte al Palatului Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice şi corale din România. A murit la data de 10 mai 1971.

Urmărește
355 afișări
Imaginea articolului Semnificaţii istorice pentru 2 august

Mihail Jora (Imagine: Wikipedia)

1799 - A încetat din viaţă Etienne Jacques de Montgolfier, inventatorul, alături de fratele său, Michel Joseph, al balonului cu aer cald.

1827 - A încetat din viaţă William Blake, poet, vizionar, pictor şi tipograf englez. Într-un sondaj de opinie organizat de BBC în anul 2002, Blake a fost votat al 38-lea pe o listă conţinând 100 dintre cei mai importanţi britanici ai tuturor timpurilor: "Cântecele experinţei ", "Revoluţia franceză", "Europa: carte profetică" (n. 28 noiembrie 1757).

1905 - S-a născut compozitorul german Karl Amadeus Hartmann. (d. 5 decembrie 1963).

1921 - A încetat din viaţă tenorul italian Enrico Caruso (n. 25 februarie 1873).

1922 - A încetat din viaţă Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului (n. 3 martie 1847).

1923 - A încetat din viaţă Warren Gameliel Harding, cel de-al 29-lea preşedinte al Statelor Unite, între anii 1921-1923. (n. 1865)

1928 - S-a născut academicianul Constantin Maximilian, medic, genetician, membru corespondent al Academiei Române. În 1958 a organizat primul laborator de genetică medicală din România (d. 11 aprilie 1997).

1934 - Adolf Hitler devine Führer al Germaniei. Liderul mişcării naziste, Hitler a dus o politică de pregătire şi de declanşare a celui de al Doilea Război Mondial, precum şi de punere în aplicare a unui plan naţionalist şi rasist de exterminare în masă a evreilor şi altor "indezirabili" din Europa, precum şi de lichidare a adversarilor politici din Germania. (d. 30 aprilie 1945).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici