Semnificaţii istorice pentru 25 august

În 1900 a încetat din viaţă Friedrich Nietzsche, filosof german (n. 15 octombrie 1844).

Urmărește
425 afișări
Imaginea articolului Semnificaţii istorice pentru 25 august

Friedrich Nietzsche, filosof german (Imagine: www.nietzsche.com)

1425 - Prima menţiune documentară a funcţiei de "clucer" în Ţara Românească (persoană care se îngrijea de aprovizionarea Curţii Domneşti).


1530 - S-a născut Ivan IV Vasilievici (Ivan cel Groaznic), mare cneaz al Moscovei şi al Întregii Rusii (1533-1547), primul Ţar al Rusiei (1547-1584) (m. 18 martie 1584).


1744 - S-a născut Johann Gottfried von Herder, scriitor, critic literar şi filosof, unul dintre întemeietorii curentului "Sturm und Drang" (d. 28 iulie 1794).


1802 - S-a născut poetul romantic austriac Nikolaus Lenau: "Faust", "Savonarola", "Don Juan" (d. 22 august 1850).


1819 - A încetat din viaţă James Watt, inginer şi inventator englez (a perfecţionat maşina cu aburi) (n. 19 ianuarie 1736).


1822 - A încetat din viaţă Sir Frederick William Herschel, astronom britanic, descoperitorul planetei Uranus (n. 15 noiembrie 1738).


1841 - S-a născut Emil Theodor Kocher, chirurg, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 1909, pionier în fiziopatologia şi chirurgia glandei tiroide (m. 27 iulie 1917).


1849 - S-a născut folcloristul şi istoricul literar G. Dem.Teodorescu, licenţiat în litere al Universităţii Sorbona (m. 20 august 1900).


1862 - Au fost unificate serviciile sanitare din Principatele Române.


1867 - A încetat din viaţă Michael Faraday, fizician şi chimist, descoperitorul inducţiei electromagnetice; a enunţat legea conservării sarcinilor electrice şi a elaborat teoria electrizării prin influenţă (n. 22 septembrie 1791).


1873 - S-a născut Lucia Sturdza Bulandra, una dintre marile figuri ale scenei româneşti; a format generaţii întregi de actori: Nicolae Bălţăţeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc; din 1947 până la sfârşitul vieţii a fost directoarea Teatrului Municipal din Bucureşti, astăzi Teatrul L.S.Bulandra (m. 19 septembrie 1961).


1902 - S-a născut Camil Baltazar, poet şi traducător: "Reculegeri în memoria ta", "Biblice" (m. 27 aprilie 1977).


1908 - A încetat din viaţă fizicianul francez Henri Becquerel, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în anul 1903 (împreună cu Pierre şi Marie Curie) (n. 1852).


1912 - S-a născut Erich Honecker, om politic, preşedinte al Consiliului de Stat al fostei Republici Democrate Germane şi şef al statului (1974-1989); a demisionat din toate funcţiile în 1989, fiind mai târziu expulzat din ţară (m. 29 mai 1994).


1918 - S-a născut Leonard Bernstein, dirijor şi compozitor, prezentator al unui foarte audiat serial TV de istorie a muzicii (comedia muzicală "West side Story") (m. 14 octombrie 1990).


1940 - S-a născut Mihai Pelin, istoric; a coordonat elaborarea primelor patru volume ale "Cărţii Albe a Securităţii" ("Opisul emigraţiei politice", "Culisele spionajului românesc") (d. 14 dec 2007).


1946 - A murit, la Londra, Arnold Josef Rose, violonist de renume mondial, născut la Iaşi (n. 24 octombrie 1863).


1977 - A încetat din viaţă Dorin Sireteanu, actor de teatru şi film (n. 15 septembrie 1901).


1980 - A încetat din viaţă filosoful Dumitru D. Roşca, membru al Academiei Române: "Existenţa tragică. Încercare de sinteză filosofică" (n. 29 ianuarie 1895).


1984 - A încetat din viaţă scriitorul Truman Capote: "Cu sânge rece", "Alte glasuri alte încăperi", "Breakfast at Tiffany's" (n. 30 septembrie 1924).


2001 - A încetat din viaţă, într-un accident aviatic, actriţa şi cântăreaţa Aaliyah (n. 1979).


2001 - A încetat din viaţă Philippe Leotard, actor şi cântăreţ; a jucat în peste 60 de filme şi a câştigat, în 1983, Premiul Cesar (n. 28 august 1940).


2009 - A încetat din viaţă senatorul american Edward "Ted" Kennedy, fratele preşedintelui John F. Kennedy (n. 22 februarie 1932).


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici