1848 – Guvernul revoluţionar de la Bucureşti decretează înfiinţarea steagului naţional în culorile roşu, galben şi albastru, cu deviza ”Dreptate Frăţie”
1880 – Guvernul Statelor Unite ale Americii a recunoscut independenţa de stat a României.
1933 – S-a născut fostul sportiv la lupte Dan Pârvulescu, multiplu campion european şi mondial. (m.2007)
1994 – România a participat ca observator permanent la Adunarea parlamentară a Uniunii Europei Occidentale (UEO) de la Paris.
1998 – A avut loc zborul inaugural al cursei TAROM, Bucureşti-Satu Mare-New York.
2002 – Reprezentanţii partidelor politice parlamentare şi ai Băncii Naţionale a României au căzut de acord asupra necesităţii denominării monedei naţionale
2002 – A fost inaugurată Casa Naţională „Nicolae Titulescu „, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la naşterea diplomatului român.
2004 – Miniştrii Afacerilor Externe din statele membre ale UE au aprobat cadrul politico-juridic necesar creării primei Agenţii europene pentru armament.
2007 – Fostul preşedinte austriac Kurt Waldheim a decedat la vârsta de 88 de ani (n. decembrie 1918)
2008 – Muzicianul suedez de jazz Esbjörn Svensson a murit. A fost membru al formaţiei E.S.T.; în 2001 au lansat albumul „Good Morning Susie Soho”, iar în 2007 „e.s.t. live in hamburg”. (n. aprilie 1964)
2010 – A încetat din viaţă violonistul Dan Claudiu Vornicelu, asistent universitar la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Facultatea de interpretare, unde preda vioară şi pian. A început să cânte la vioară la doar patru ani, iar la şase ani a debutat ca solist al Orchestrei Simfonice din Bacău (n. 1973).