Semnificaţii istorice pentru ziua de 29 martie

La 29 martie 1973 armata SUA încheie retragerea din Vietnamul de Sud, conform Acordului de pace semnat la 27 ianuarie 1973 la Paris, situaţie ce va conduce la prăbuşirea regimului militar de la Saigon, în 1975.

Urmărește
317 afișări
Imaginea articolului Semnificaţii istorice pentru ziua de 29 martie

Semnificaţii istorice pentru ziua de 29 martie


1799 - Legislativul statului New York adoptă legea privind abolirea sclaviei în mod gradual.


1815 - S-a născut Costache Caragiale (d.1877), actor şi dramaturg, primul director al Teatrului Naţional Bucureşti, unchiul lui I. L. Caragiale, căruia i-a dat lecţii de declamaţie şi mimică.


1886 - A fost creată băutura răcoritoare Coca-Cola.


1899 - S-a născut Lavrenti Beria, şeful poliţiei politice sovietice în anii 1938-1953 şi unul dintre succesorii lui Stalin în martie 1953, executat de tovarăşii săi în decembrie acelaşi an.


1912 - A încetat din viaţă, pe drumul de întoarcere de la Polul Sud, ofiţerul şi exploratorul britanic Robert Scott (n.1868), după ce fusese devansat cu doar o lună de norvegianul Roald Amundsen în competiţia pentru atingerea în premieră a acestei locaţii antarctice.


1943 - S-a născut John Major, politician britanic conservator, fost ministru de externe şi ministru de finanţe, precum şi premier (1990-1997), ca succesor al d-nei Margaret Thatcher.


1945 - Ministrul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu a semnat un decret-lege ce viza epurarea administraţiei publice de funcţionare ai regimurilor anterioare instalării la 6 martie 1945 a guvernului procomunist condus de dr. Petru Groza.


1962 - S-a născut Dan Bittman, solistul legendarei trupe rock româneşti ’’Holograf’’.


1964 - S-a născut la Sydney, Australia, top modelul şi actriţa Elle Macpherson, alias ’’The Body’’.


1971 - Lt. american William Calley este singurul găsit vinovat şi condamnat la închisoare pe viaţă de justiţia militară pentru masacrul comis în satul sud-vietnamez My Lai la 16.03.1968, incident care a subminat sprijinul opiniei publice americane pentru războiul din Indochina.


1973 - Armata SUA încheie retragerea din Vietnamul de Sud, conform Acordului de pace semnat la 27 ianuarie 1973 la Paris, situaţie ce va conduce la prăbuşirea regimului militar de la Saigon în 1975.


1991 - Hotărîrea Guvernului României privind etapa a doua de liberalizare a preţurilor.


2004 - România a devenit membru al NATO, alături de alte şase state est-europene invitate la summitul de la Praga din noiembrie 2002.


2006 - Cântăreţul Tom Jones a fost înnobilat de regina Marii Britanii în cadrul unei ceremonii la Palatul Buckingham, el fiind numit cavaler în semn de recunoaştere pentru serviciile aduse muzicii britanice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici