Semnificaţii istorice pentru ziua de 4 august
1857 – S-a născut istoricul şi teologul Augustin Bunea, membru al Academiei Române (d. 30 noiembrie 1909)
1859 – S-a născut scriitorul norvegian Knut Hamsum, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1920: “Rodul pământului”, “Cercul se strânge” (d. 19 februarie 1952)
1870 – S-a născut matematicianul Simion Sanielevici, membru de onoare al Academiei Române; a efectuat cercetări importante în domeniul ecuaţiilor diferenţiale (d. 12 august 1963)
1875 – A încetat din viaţă scriitorul danez Hans Christian Andersen: „Crăiasa zăpezilor”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului”, „Răţuşca cea urâtă” (n. 1805)
1900 – S-a născut Regina Mamă Elizabeth, mama Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. (d. 30 martie 2002)
1901 – S-a născut Louis Armstrong, trompetist şi cântăreţ de jazz, unul din exponenţii cei mai reprezentativi ai „Stilului New Orleans” în muzica de jazz executată în Chicago în jurul anilor 1920 – 1930 (d.6 iulie 1971)
1916 – A fost semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă dintre România, pe de o parte, şi Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia, pe de altă parte, care prevedea, printre condiţiile intrării României în război de partea Antantei, şi satisfacerea dezideratului unirii cu ţara a teritoriilor româneşti anexate de Austro-Ungaria
1953 – A murit Francisc Şirato, pictor, grafician şi critic de artă; a parte din „Grupul celor patru”, alături de Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu şi Oscar Han.(n. 15 august 1877)
1972 – A murit Victor Anastasiu, medic şi psihofiziolog; a a dus contribuţii originale la dezvoltarea medicinii aeronautice; a înfiinţat în 1920, Centrul de medicină aeronautică, unul din primele de acest gen din lume (n. 5 octombrie 1886).
1999 – Ministrul britanic al Apărării, George Robertson, a fost ales de către Consiliul permanent al Alianţei Nord-Atlantice pentru a-i succede lui Javier Solana în funcţia de secretar general al NATO
2007 – NASA a lansat sonda Phoenix, pentru a căuta semne de viaţă pe Marte.