Prima pagină » Cultură-Media » Simpozioane despre audiovizual, organizate de Discovery Campus la Timişoara

Simpozioane despre audiovizual, organizate de Discovery Campus la Timişoara

Mai multe simpozioane şi conferinţe dedicate profesioniştilor filmului documentar, reunite sub denumirea "Spre est, la intersecţia coproducţiilor internaţionale", vor fi organizate la Timişoara, între 14 şi 16 septembrie, în cadrul Sesiunii Deschise a Discovery Campus.
28 aug. 2007, 12:40, Cultură-Media

La Sesiunea Deschisă a Discovery Campus, una dintre cele mai cunoscute platforme internaţionale de training în film documentar în Europa Centrală şi de Sud-Est, vor participa aproximativ 100 de experţi, regizori, producători şi distribuitori de film documentar din toată lumea, afiliaţi la cele mai mari instituţii şi canale de televiziune care susţin producţia de film documentar, precum: Discovery Channel, Institutul Sundance, Channel 4, ARTE, ZDF, ORF şi HBO.

Tema seminariilor de anul acesta va fi "Spre est, la intersecţia coproducţiilor internaţionale". Pentru prima oară, profesioniştii filmului documentar românesc vor avea acces nemijlocit în culisele industriei mondiale de film documentar.

Sesiunea Deschisă de Training a Discovery Campus este organizată în parteneriat cu "Documentor", Asociaţia Producătorilor şi Autorilor de Film Documentar din România

Înscrierile la manifestare se pot face până pe 7 septembrie, pe pagina de web http://www.discovery-cmpus.de. Costul participării la eveniment variază între 95 şi 140 de euro.