Simpozionul de urbanism "Oraşul Binar/ Binary City", la Bucureşti, pe 8 şi 9 aprilie

Simpozionul de urbanism "Oraşul binar/ Binary City", care face parte din proiectul "Global Gateway", va avea loc la Bucureşti, pe 8 şi 9 aprilie, informează organizatorii.

Urmărește
13 afișări

Evenimentul este organizat de Asociaţia Persona pentru educaţie creativă, cu sprijinul Universităţii Naţionale de Arte şi al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu". Evenimentul va avea loc la Hotelul K+K Elisabeta şi se desfăşoară în cadrul proiectului european "Global Gateway", realizat cu sprijinul financiar al programului Dialog cu Societatea Civilă - Istanbul 2010 Capitala Culturală Europeană, gestionat de Guvernul Republicii Turce, şi în parteneriat cu asociaţiile CIANT (Republica Cehă), BIS (Turcia), ARTOS (Cipru) şi URIAC (Grecia).

Proiectul demarat anul trecut la Praga, prezentat apoi la Istanbul, Atena, Nicosia şi acum la Bucureşti, îşi propune să redescopere spaţiul urban, a megalopolisului din perspectiva tehnologiilor digitale, să stimuleze dialogul intercultural prin contribuţia la o înţelegere complexă a diferitelor tipuri de public creativ şi multitudini de discipline existente.

Practic, "Global Gateway" se concentrează pe rolul jucat de tehnologiile audiovizuale emergente şi interactive şi pe modul în care aceste tehnologii reuşesc să influenţeze interacţiunile în cadrul comunităţii si să susţină intervenţii creative în spaţiul public, situat între zonele virtuale şi reale.

La simpozionul de la Bucureşti, care va debuta pe 8 aprilie, la ora 10.00, vor susţine disertaţii teoreticieni şi profesionişti din artele vizuale şi artele spectacolului, iar discuţiile cu publicul vor fi moderate de profesorul Nicolae Mandea, decanul Facultăţii de Teatru a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică. Printre aceştia se regăsesc realizatorul de film şi producătorul Demitri Delinikolas (Grecia), artistul vizual Nafiz Aksehirli (Turcia), profesoara Theopisti Stylianou Lambert, conferenţiar la Departamentul de Artă Grafică şi Multimedia (Universitatea Tehnologică din Cipru) şi Prokop Istvanek (Republica Cehia, grupul Ztohoven).

România este reprezentată de arhitecţii Augustin Ioan şi Daniela Calciu, artistul vizual Octavian Ureche, curatorul Aurora Kiraly. Seria de evenimente la care participă personalităţi din România şi străinătate implicate în proiectul "Global Gateway" va continua în perioada 14 - 17 aprilie, la Praga, cu manifestări programate în cadrul Festivalului ENTERmultimediale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici