Este pentru prima dată în istorie când o gastronomie este inclusă în patrimoniul umanităţii.
Experţii UNESCO, reuniţi în această săptămână în capitala Kenyei, au considerat că gastronomia franceză, cu ritualurile şi cu modul ei original de prezentare, îndeplineşte condiţiile pentru a fi inclusă pe „lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii”.
Într-un comunicat emis de comitetul UNESCO reunit la Nairobi se afirmă că gastronomia franceză provine „dintr-o practică socială cutumieră, concepută pentru a celebra cele mai importante momente din vieţile indivizilor şi ale grupurilor”.
Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii a fost instituită printr-o convenţie semnată în 2003, ratificată până în prezent de 132 de ţări, care are scopul de a proteja culturile şi tradiţiile populare, la fel ca siturile şi monumentele, care au făcut obiectul unei convenţii precedente, semnată în 1972.
Astfel, 178 de practici culturale şi obiceiuri tradiţionale au fost înscrise în patrimoniul universal imaterial al umanităţii, înainte de începerea lucrărilor conferinţei anuale a comitetului interguvernamental însărcinat cu studierea candidaturilor. 51 de dosare vor fi analizate de acest comitet UNESCO.