- Home
- Cultură-Media
- CLUJ-NAPOCA, (06.06.2013, 18:46)
- Szasz Jutka , Vasile Magradean
Soţia lui Emil Boc, Oana, şi-a lansat primul volum de poezii
Oana Boc, soţia primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi-a lansat, joi, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Centrul de Cultură Urbană "Casino", primul volum de poezii, intitulat "Scara", iar actorul Florin Piersic, care a recitat câteva poezii, a spus că a fost "impresionat" de carte.
Urmărește
1176 afișări
Oana şi Emil Boc (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)
Oana Boc şi-a lansat, joi, primul volum de poezii, intitulat "Scara", la Centrul de Cultură Urbană "Casino" din Cluj-Napoca, în prezenţa soţului ei, Emil Boc, a preşedintelui Uniunii Scriitorilor Cluj, Irina Petraş, dar şi a actorului Florin Piersic, care a şi recitat câteva poezii "sensibile", spunând că a fost "impresionat" de carte.
Irina Petraş a declarat că poemele Oanei Boc sunt "sentimental-confesive".
"Este un eveniment special şi cred că este vorba despre o viitoare colegă a noastră la Uniunea Scriitorilor. Apariţia sa ca poetă poate fi surprinzătoare, sunt poeme sentimental-confesive, a trecut de la convenţia obiectivă la cea stilistică, care este afectivă. Am sesizat o oarecare întârziere a apariţiei sale pe piaţa cărţii în calitate de poet, e vorba despre faptul că, fiind o persoană indirect publică, a învăţat ce este disciplina ieşirii în lume, o sobrietate educată. (…) Oana Boc a descoperit că este în contratimp cu poezia erotică a vremii", a spus Petraş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Oana Boc a afirmat, la rândul său, că sugestia de a publica poeziile scrise pe parcursul mai multor ani a venit de la scriitorul D. R. Popescu, iar o dorinţă secretă a sa a fost ca poeziile să-i fie citite de actorul Florin Piersic.
"Aveam, la un moment dat, mai multe poezii adunate de-a lungul timpului, iar acestea au fost trimise lui D. R. Popescu căruia i-au plăcut şi el mi-a sugerat să le public într-un volum. M-a încurajat să le public. Poezia se creează cu conţinuturi ale limbii, limba este materia primă, iar poezia este ca un flacon de superesenţă. Poezia cred că este o permanentă interogare a misterului lumii care este inaccesibil. Rolul poeziei este de a trezi acea fiinţă poetică ascunsă în fiecare dintre noi", a afirmat Oana Boc.
Prezent la lansare, Emil Boc a făcut fotografii pentru albumul de familie.
Volumul "Scara" cuprinde 40 de poezii, unele dedicate fiicelor sale. Cuvântul înainte a fost scris de D. R. Popescu, care a arătat că "iubirea din poemele Oanei Boc ne duce cu gândul la istoria îndrăgostiţilor şi ne îndeamnă să credem că şi pe scara care nu duce nicăieri Dumnezeu n-a murit".
Poezia care dă titlul cărţii este una de dragoste: "Eram pe scara aceea spre cer/ Amândoi hipnotizaţi de Lună şi de dor/ «Mi-e din ce în ce mai greu, iubito»,/ Îmi spuneai cu ochii arzând de teamă/ Că pasul următor va fi în gol/ Că scara se va sfârşi brusc şi curând/ Iar paşii ne vor rămâne suspendaţi/ Prinşi în capcana căderii spre lume/ Fugeam amândoi, evadaţi din propriile noastre vieţi/ hipnotizaţi de Lună şi de dor/ Prea nebuni ca să fim oameni/ Prea nebuni când deveneam zei".
La lansare au mai participat, printre alţii, preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, scriitori clujeni, părinţii autoarei şi cele două fiice, Cezara şi Patricia.
Oana Boc este lector universitar doctor la Departamentul de Limba Română şi Lingvistică Generală din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe