- Home
- Cultură-Media
- SIBIU, (27.02.2024, 10:06)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Spectacol anti-bullying pe scena Teatrului de copii Gong din Sibiu
Spectacolul „Wanda”, o piesă anti-bullying, în regia lui Radu Apostol, este reluat la Teatrul de copii „Gong” din Sibiu, după o pauză de mai bine de doi ani de zile, într-o nouă distribuţie.
Urmărește
140 afișări
Spectacol anti-bullying pe scena Teatrului de copii Gong din Sibiu
Spectacolul „Wanda” are loc vineri, 1 martie, şi sâmbătă, 2 martie, de la ora 18:00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu.
Pornind de la romanul „O sută de rochii” de Eleanor Estes, Mihaela Michailov şi Radu Apostol au creat un scenariu captivant, ce surprinde o poveste impresionantă despre sărăcie, xenofobie şi marginalizare din perspectiva unor copii. În centrul acestei poveşti se află Wanda Petronski, o fetiţă de origine poloneză, care e ridiculizată de colegii ei pentru că poartă în fiecare zi aceeaşi rochie albastră.
Wanda pretinde că are o sută de rochii acasă, dar cu toţii ştiu că nu e aşa şi nu se opresc să o umilească. Iar când vor realiza că ar trebui să îşi ceară scuze, va fi deja prea târziu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Montarea lui Radu Apostol explorează puterea cuvintelor şi atitudinilor, punând sub lupă resorturile ce stau la baza unor reacţii colective.
„Povestea lui Eleanor Estes, atât de frumos tradusă de Lavinia Branişte are la bază o întâmplare reală. Autoarea, copil fiind a asistat impasibilă la o suită de acţiuni de hărţuire a unui copil polonez, emigrat cu familia sa în Statele Unite”, completează regizorul spectacolului.
În 2007, romanul autoarei americane a fost inclus în „Top 100 Cărţi pentru Copii” al Asociaţiei Naţionale pentru Educaţie din SUA.
„Wanda nu e un spectacol despre victime. E un spectacol despre puterea de a nu mai repeta un rău făcut. E un spectacol despre nevoia de-a opri ceva. Şi de a schimba ceva. E un spectacol despre acele cuvinte care se pot transforma în acţiuni solidare.”, a mai adăugat Mihaela Michailov.
Producţia Teatrului „Gong” din Sibiu este recomandată celor cu vârsta peste 10 ani.
Spectacolul are o durată de aproximativ o oră şi jumătate şi îi reuneşte în distribuţie pe actorii Lucia Barbu, Paul Bondane, Gabriela Mitrea, Gabriel Muncuş, Barbara Crişan, Raluca Pavel, Eliza Păuna şi Adrian Prohaska. Substraturile poveştii sunt articulate prin scenografia arhitectei Gabi Albu şi susţinute de muzica originală creată de Sebastian Androne, ilustraţiile Alexandrei Stoica, grafica şi video mapping-ul semnat de Daniel Gheorghiu. Producţia se mai bucură, de asemenea, de contribuţia coregrafei Silvia Călin, precum şi de participarea Corinei Găgeanu în procesul de documentare.
Costul unui bilet este 12 lei, tarif unic, flexibil, în limita locurilor disponibile.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe