Prima pagină » Cultură-Media » Spectacolul „Casa Andersen: Poveşti de Crăciun”, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu

Spectacolul „Casa Andersen: Poveşti de Crăciun”, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu

Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu va prezenta, sâmbătă, în premieră, un spectacol special dedicat Crăciunului, intitulat "Casa Andersen: Poveşti de Crăciun", în care vor fi prezentate momente de comedie, poezie, dans şi colinde.
Spectacolul
10 dec. 2009, 20:47, Cultură-Media

Potrivit Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, instituţia prezintă, în premieră, un spectacol special de sărbători: „Casa Andersen: Poveşti de Crăciun”, după texte de Hans Christian Andersen, Maurice Maeterlinck, Flaviu Suhastru, Mircea Crişan şi Dan Mihăescu, în regia lui Bogdan Sărătean.

Din distribuţie fac parte actorii sibieni Codruţa Vasiu, Viorel Raţă, Cătălin Neghină, Bogdan Sărătean, Cristina Ragos, Simina Contraş şi studenţi din anii I, II, III şi masteranzi de la Secţia Actorie a Facultăţii de Litere şi Arte (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu).

Potrivit sursei citate, „Casa Andersen: Poveşti de Crăciun” este un spectacol dedicat atât celor mici, cât şi adulţilor, incluzând momente de comedie, poezie, dans şi colinde.

Spectacolul va avea cinci reprezentaţii, câte una în zilele de 12, 15 şi 23 decembrie şi două reprezentaţii în 19 decembrie.