- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (29.11.2011, 15:26)
Spectacolul "Kings On Ice" revine în 2012 la Bucureşti, cu o nouă distribuţie - VIDEO
Unul dintre cele mai apreciate show-uri de patinaj artistic, "Kings On Ice", revine la Bucureşti, pe 7 aprilie 2012, cu noi demonstraţii uluitoare ale celor mai renumiţi campioni internaţionali, printre care Evgeni Plushenko, Stephane Lambiel şi Brian Joubert.
Urmărește
1650 afișări
Brian Joubert (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Pentru prima dată în România, alături de Evgeni Plushenko şi Stephane Lambiel va evolua multiplul campion Brian Joubert, şirul campionilor fiind completat cu numeroase alte nume de referinţă ale celui mai rafinat sport al gheţii.
Cea de-a patra ediţie "Kings On Ice" va avea loc pe 7 aprilie, la patinoarul "Mihai Flamaropol" din Bucureşti, informează un comunicat al organizatorilor, Amphitrion.
După succesul incontestabil al primelor trei ediţii (2007, 2008 şi 2010), proiectul "Kings On Ice" a devenit un spectacol cu tradiţie pe piaţa evenimentelor din România, reuşind să-şi surprindă publicul cu fiecare nouă reprezentaţie. Anul viitor, o nouă serie de numere şi demonstraţii spectaculoase va fi pusă în scenă de nume consacrate ale patinajului internaţional, ce vor evolua alături de Evgeni Plushenko şi Stephane Lambiel, sub acordurile muzicale ale celebrului Stradivarius mânuit de Edvin Marton.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Pe lângă noul program conceput pentru turneul "Kings On Ice" 2012, surpriza ediţiei a patra o constituie tânărul patinator Brian Joubert, celebrul sportiv ce a devenit un nume reprezentativ pentru patinajul artistic din Franţa şi nu numai, clasându-se pe primul loc în competiţia masculină a Campionatelor Mondiale de patinaj artistic de la Tokyo, în 2007. Brian Joubert a câştigat atunci aprecierea absolută a publicului şi în special a susţinătorilor francezi, aducând ţării natale o medalie de aur într-o competiţie mondială după o pauză de 42 de ani.
Cu şapte medalii de aur câştigate la Campionatul Naţional din Franţa (2003, 2008, 2011), presa internaţională l-a declarat în repetate rânduri "regele francez" al patinajului artistic, tânărul sportiv trecându-şi în palmares şi titlul de campion european, în 2004, 2007 şi 2009. Cariera sa cuprinde însă numeroase alte medalii şi distincţii la diferite competiţii internaţionale, fiind totodată unul dintre cei mai carismatici reprezentanţi ai acestui sport.
Reunindu-i pentru prima dată sub aceeaşi cupolă pe cei trei campioni mondiali într-un regal de patinaj artistic, Evgeni Plushenko, Stephane Lambiel şi eternul său rival, Brian Joubert, alături de numeroase alte figuri importante ale patinajului mondial, "Kings On Ice" promite publicului român o nouă experienţă fascinantă.
Biletele pentru spectacol vor fi disponibile începând de marţi, în reţeaua magazinelor Diverta, şi online, pe www.myticket.ro, şi vor avea preţuri cuprinse între 100 şi 400 de lei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe