Spectacolul "Moartea unui comis voiajor", în premieră la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Spectacolul "Moartea unui comis voiajor", în regia lui Tom Dugdale, va fi prezentat, în premieră, în 10 mai, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, fiind cea de-a unsprezecea şi, în acelaşi timp, ultima premieră a acestei stagiuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
12 afișări

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, clasicul literaturii universale "Moartea unui comis voiajor", de Arthur Miller, este pus în scenă de tânărul regizor american Tom Dugdale.

"Moartea unui comis voiajor" este cel de-al doilea spectacol în regia lui Tom Dugdale la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, după spectacolul "Jurnalul unui nebun", prezentat în octombrie anul 2010.

Arthur Miller a devenit cunoscut în primul rând pentru operele "Moartea unui comis voiajor" şi "Vrăjitoarele din Salem".

Protagonistul piesei, Willy Loman, comisarul îmbătrânit, la sfârşitul carierei sale este nevoit să se confrunte cu sine şi cu faptul că în ciuda auto-înşelăciunii sale nici el, nici copii săi nu au ajuns departe. Prezent şi trecut, realitate şi imaginaţie se interconectează: Willy Loman îşi ia adio de la lume.

"Când frăţiorul meu, sora mea cea mică şi eu eram copii, tatăl meu a cumpărat o cameră video. De-a lungul anilor, ne-a filmat. Acum câţiva ani, a adunat toate înregistrările într-o singură colecţie. Acest act are o parte bună şi una rea. Partea bună este că sunt filmări minunate de familie. Parte rea este că deseori pot fi foarte jenante. Le priveşti gândind: «Dumnezeule! Chiar am purtat eu cămaşa aia în dungi cu acel şorţ galben? Şi niciodată nu am purtat o asemenea freză!» Totuşi, nu poţi nega aceste fapte nereuşite - doar le vezi la televizor. Întrebarea adevărată arată deci în felul următor: «Ce semnificaţie au toate acestea?» Atunci şi acum. O cămaşă în dungi, şorţ galben şi o freză care aminteşte de cadavrul unui animal mic: un dolar pentru oricine ar găsi legătura dintre ele. Spectacolul este întrunirea familiei unui om, a lucrurilor sale şi a oamenilor pe care îi cunoaşte. Bine aţi venit la petrecere", spune Tom Dugdale, citat în comunicatul de presă.

Tom Dugdale s-a născut în Philadelphia şi a fost crescut lângă Hartford, Connecticut. Şi-a finalizat studiile la Dartmouth College, unde a studiat teatru şi compoziţie muzicală, după care şi-a continuat studiile la Manhattan School of Music, la secţia de cântăreţ de operă.

Tom Dugdale a câştigat bursa Aspen Opera Theater, în cadrul Festivalului de Muzică Aspen, precum şi un premiu pentru excelenţă în educare, la Universitatea California, San Diego (UCSD), unde a obţinut diploma de masterat în regie de teatru, avându-l ca mentor pe Tompa Gábor.

În spectacol vor juca András Hatházi , Emőke Kató, Ferenc Sinkó, Balázs Bodolai, András Buzási, Csilla Albert, Attila Orbán, Loránd Váta, Gábor Viola, Alpár Fogarasi.

Spectacolul va beneficia de supratitrare în limba română şi nu este recomandat persoanelor sub 15 ani.

Spectacolul va avea loc în 10 mai, de la ora 19.00, în Sală studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici