Spectacolul „Zenobia”, în premieră la Teatrul Naţional din Cluj

Publicat: 07 03. 2011, 13:49
Actualizat: 06 11. 2012, 13:44

Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de Teatrul Naţional din Cluj, regia şi scenariul spectacolului „Zenobia” aparţin Monei Marian, iar premiera va avea loc duminică, de la ora 19.00, în Studioul „Euphorion” al Teatrului Naţional din Cluj.

Scenografia spectacolului „Zenobia”, după Gellu Naum, este realizată de Eugenia Tărăşescu-Jianu, iar muzica de Corina Iosif.

Din distribuţie fac parte Cornel Răileanu, Cristian Rigman, Romina Merei, Petre Băcioiu, Anca Hanu.

Conform sursei citate, atmosfera spectacolului este suprarealistă, povestea fiind un amalgam de viziuni din zona mitologic-onirică, în care figura Zenobiei, întrupare a „principiului feminin”, domină, completând fiinţa bărbatului.