Spitalul Elias: Fănuş Neagu a încetat din viaţă ca urmare a unei afecţiuni neoplazice metastazante

Scriitorul, dramaturgul şi cronicarul sportiv Fănuş Neagu a încetat din viaţă în noaptea de luni spre marţi, la ora 3.30, ca urmare a unei afecţiuni neoplazice metastazante, consumptive şi cu evoluţie îndelungată, informează Spitalul Elias, unde maestrul a fost internat o lungă perioadă.

Urmărește
15 afișări

"Astăzi, 24.05.2011, ora 3.30 a.m., a încetat din viaţă la Spitalul Universitar de Urgenţă «Elias» maestrul Fănuş Neagu, ca urmare a unei afecţiuni neoplazice metastazante, consumptive şi cu evoluţie îndelungată", se arată într-un comunicat al unităţii sanitare.

Fănuş Neagu, născut la 5 aprilie 1932, a fost internat mult timp la Spitalul Elias din cauza unui cancer la prostată, iar în ultimele săptămâni a fost în comă.

Trupul neînsufleţit al scriitorului Fănuş Neagu va fi depus miercuri la sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti (USR), urmând ca joi să aibă loc înmormântarea, la Cimitirul Bellu, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai USR.

Deocamdată nu este cunoscută ora de la care apropiaţii şi admiratorii îşi pot lua rămas-bun de la marele scriitor, la sediul USR din Capitală.

Fănuş Neagu, povestitor, memorialist, nuvelist, romancier şi dramaturg, a fost redactor la revistele Luceafărul şi Amfiteatru şi a scris cronici sportive la România Literară. El a fost coleg cu Eugen Barbu, Teodor Mazilu, Ion Băieşu şi Adrian Păunescu.

Printre volumele pe care le-a scris se numără "Întâmplări aiurea şi călătorii oranj" (publicistică), romanul "Scaunul singurătăţii", nuvelele "Dincolo de nisipuri", piesele "Echipa de zgomote" şi "Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".

A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumele "Cantonul părăsit", "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe", "Echipa de zgomote", "Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".

În perioada decembrie 1993 - 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti. În noiembrie 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular al aceleiaşi instituţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici