Prima pagină » Cultură-Media » Se reia procedura de înscriere a Sibiului pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Se reia procedura de înscriere a Sibiului pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Procedura de includere a centrului istoric al Sibiului pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO va fi reluată, după ce delegaţia română prezentă la Christchurch, Noua Zeelandă, a reuşit, vineri, să împiedice respingerea sitului.
29 iun. 2007, 09:31, Cultură-Media

Dosarul risca să fie respins pentru că raportul întocmit de ICOMOS – un organism consultativ care face recomandări, dar nu ia decizii în privinţa Listei Patrimoniului Mondial – sugera neînscrierea Sibiului. Pe scurt, raportul susţinea că obiectivul din România nu are o valoare culturală excepţională. Un sit respins nu mai poate fi propus spre înscriere niciodată.

„Am avut parţial succes, în sensul cã rezoluţia propusă iniţial de ICOMOS, care recomanda neînscrierea Sibiului pe Listă, nu a fost adoptată”, a declarat pentru MEDIAFAX Virgil Niţulescu, secretar general al Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC), aflat în Noua Zeelandă, la cea de-a 31-a reuniune a Comitetului Patrimoniului Mondial.

„Ca urmare a lobby-ului intens pe care l-am făcut pe lângă delegaţiile celor 21 de ţări care compun Comitetul şi a sprijinului primit în mod direct de la unele ţări, mai ales Tunisia, Maroc, Canada, Israel şi Kenya, s-a adoptat o rezoluţie care prevede reluarea procedurii”, a adăugat el.

Autorităţile române vor reface dosarul, iar Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor – ICOMOS va elabora un nou raport de evaluare. Oficialii români intenţionează să depună noul dosar în ianuarie 2008, iar procedura de evaluare durează aproximativ un an, astfel că în 2009 Comitetul va lua din nou în discuţie înscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Sibiului.