Sport Klub negociază cu LPF o colaborare privind transmiterea meciurilor din Liga I disponibile

Directorul general al Sport Klub, Laszlo Daroczi, s-a întâlnit, miercuri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, cu preşedintele Dumitru Dragomir, pentru a negocia o colaborare privind transmiterea meciurilor rămase nevândute la licitaţia pentru drepturile TV ale Ligii I.

Urmărește
6 afișări

"I-am oferit o propunere de colaborare în această direcţie. Nu ar urma să ne preia televiziunea, ci doar să le punem la dispoziţie televiziunea şi brandul. Domnul Dragomir a fost foarte deschis, dar vineri pleacă în concediu, urmând ca peste două săptămâni să negociem toate detaliile. Ar urma ca toate opţiunile disponibile ale Ligii I să le transmitem pe Sport Klub", a declarat agenţiei MEDIAFAX, directorul general al Sport Klub, Laszlo Daroczi.

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei ştiri.

La licitaţia din 4 aprilie, la care au participat societăţile SC Antena TV Group SA, SC RCS&RDS SA şi SC Romtelecom SA, numai trei pachete au fost adjudecate dintre cele nouă. Liga a scos la licitaţie cesiunea drepturilor de televiziune (audiovizuale) prin orice mijloc tehnic a imaginilor în mişcare, însoţite sau nu de sunet, din cadrul meciurilor de fotbal ale competiţiei Liga I "PARTENER" în sezoanele competiţionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014, partidele fiind împărţite în nouă pachete. Astfel, RCS&RDS a câştigat primul pachet de meciuri, Romtelecom, pe cel de-al doilea, iar Antena 1, pe cel de-al optulea, pentru celelalte pachete nelicitând nimeni.

RDS&RCS şi Romtelecom au licitat pentru pachetul numărul 1, prima câştigând la al doilea pas cu suma de 13.200.000 de euro plus TVA (preţ de plecare 12.900.000 de euro plus TVA).

Cel de-al doilea pachet a fost adjudecat de Romtelecom, singura care a licitat, cu suma de pornire de 12.900.000 de euro plus TVA.

Pachetul numărul opt a fost adjudecat de Antena 1, cu suma de 10.500.000 de euro plus TVA.

Adunarea Generală a LPF s-a întrunit, la 3 mai, pentru a decide ce se va întâmpla cu cele şase pachete de meciuri nevândute la licitaţia din 4 aprilie. Conducătorii de cluburi au hotărât ca pachetul numărul 9 de meciuri din Liga I să fie încredinţat TVR pentru suma de nouă milioane de euro fără TVA, iar pentru celelalte cinci pachete disponibile să se negocieze cedarea lor până la 15 iunie.

Preţul de pornire a licitaţiei pentru fiecare pachet, cu excepţia pachetelor 8 şi 9, a fost de 12.900.000 euro (4.300.000 euro/ sezon competiţional), la care se adaugă TVA. Preţul de pornire a licitaţiei pentru pachetele 8 şi 9 a fost, pentru fiecare dintre ele, de 10.500.000 euro (3.500.000 euro/ sezon competiţional) la care se adaugă TVA.

RCS&RDS şi Antena 1 au câştigat, în urmă cu trei ani, licitaţia pentru drepturile de televizare ale meciurilor din Liga I, în sezoanele 2008/2009, 2009/2010, 2010/2011, pentru suma de 85 de milioane de euro plus TVA.

La începutul lunii mai, LPF a negociat şi cu postul B1 preluarea pachetelor rămase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici