SRTV: TVR nu poate să ofere emisiuni suplimentare lui Traian Băsescu

SRTV spune, într-o adresă transmisă lui Bogdan Oprea şi remisă agenţiei MEDIAFAX, că TVR nu poate să ofere emisiuni suplimentare lui Traian Băsescu, pentru că emisiunile electorale difuzate au fost stabilite de comisia parlamentară specială de alocare şi monitorizare a timpilor de antenă.

Urmărește
306 afișări
Imaginea articolului SRTV: TVR nu poate să ofere emisiuni suplimentare lui Traian Băsescu

Traian Băsescu (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

TVR a transmis o adresă semnată de Claudiu Săftoiu, preşedintele - director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTV), purtătorului de cuvânt al campaniei lui Traian Băsescu, Bogdan Oprea.

Oprea a transmis vineri o scrisoare deschisă SRTV, prin care a solicitat o emisiune electorală suplimentară în favoarea lui Traian Băsescu, în cadrul Jurnalului TVR de vineri, 27 iulie, de la ora 19.00, de pe postul TVR 1.

"Emisiunile electorale difuzate de TVR, pe canalele TVR 1 şi TVR INFO, au fost stabilite de comisia parlamentară specială de alocare şi monitorizare a timpilor de antenă, la care au participat reprezentanţii PDL, USL şi dumneavoastră personal. Din acest motiv, TVR nu poate să ofere emisiuni suplimentare şi nici să suspende emisiunile stabilite de această comisie", spune Claudiu Săftoiu în adresa transmisă lui Bogdan Oprea.

Potrivit lui Săftoiu, comisia specială parlamentară a agreat patru emisiuni electorale pentru TVR 1 şi 10 emisiuni pentru TVR INFO. "În urma solicitării unui membru PDL al acestei comisii, TVR a acordat o emisiune suplimentară domnului preşedinte Traian Băsescu în data de joi, 12 iulie, şi o emisiune echivalentă celeilalte părţi, pentru păstrarea echilibrului. Această emisiune suplimentară a fost recunoscută ca atare de domnul preşedinte Traian Băsescu în data de 19 iulie, într-un interviu acordat RRA. Cu această ocazie, SRTV îi mulţumeşte preşedintelui Traian Băsescu pentru recunoaştere, ceea ce probează întreaga disponibilitate demonstrată de TVR pe parcursul acestei campanii. În concluzie, cele două părţi şi-au împărţit în mod egal emisiunile de campanie electorală", mai spune Claudiu Săftoiu.

În adresa transmisă, Săftoiu mai spune că, în urma discuţiilor de la sediul SRTV dintre cele două părţi implicate în referendum, în data de 16 iulie, la care au participat reprezentanţii PDL, ai USL şi Bogdan Oprea, emisiunile electorale au fost distribuite astfel: două emisiuni difuzate de TVR 1 au fost preluate de echipa de campanie a preşedintelui Traian Băsescu, urmând ca în aceste emisiuni să apară doar preşedintele Traian Băsescu, şi celelalte două au fost preluate de echipa USL, care a desemnat participanţii pe parcursul campaniei.

"Emisiunile difuzate de TVR INFO au fost împărţite în mod egal. În aceste emisiuni, PDL şi USL au trimis în fiecare seară câte un reprezentant, ceea ce a asigurat echilibrul pe toată durata campaniei. Detaliile acestor negocieri se găsesc în înregistrarea făcută de TVR, necesară pentru încheierea unui proces verbal care ar fi trebuit semnat de părţile implicate, la sfârşitul discuţiilor. Pentru că reprezentantul PDL şi cel al preşedintelui Traian Băsescu s-au ridicat şi au părăsit brusc întâlnirea, acest proces verbal nu s-a mai încheiat. Înregistrarea a consemnat şi acest aspect. Vă reamintim faptul că, în cadrul discuţiilor, echipa USL v-a oferit posibilitatea partajării ultimei emisiuni şi dumneavoastră, personal, aţi refuzat. Faptul că aţi plecat brusc de la negociere, afirmând că doriţi emisiunea din data 26 iulie, fără discuţii, a blocat orice altă soluţie. Dacă doriţi să vă reamintiţi acele momente, vă putem pune la dispoziţie înregistrarea discuţiilor. În aceste condiţii, SRTV a aplicat un criteriu de strictă alternanţă pentru cele două părţi, fiind obligaţi să respectăm programul impus de comisia parlamentară specială", mai spune Claudiu Săftoiu în adresa transmisă lui Bogdan Oprea.

Pe de altă parte, Săftoiu mai spune că programarea preşedintelui Traian Băsescu pentru emisiunea de marţi, 17 iulie, Bogdan Oprea o cunoştea de luni, 16 iulie. "Marţi, 17 iulie, aţi fost informat din nou prin mail, fax, telefonic de această programare. Dumneavoastră, personal, în cadrul negocierilor, aţi ales ora 15.00 ca oră limită pentru infirmarea participării la emisiune. Şi în acest caz înregistrarea vă poate reaminti decizia pe care aţi luat-o atunci. Aţi infirmat participarea la emisiune abia la orele 18.38. Vă putem pune la dispoziţie dosarul cu corespondenţa care v-a fost adresată pe toată durata zilei de 17 iulie. Faptul că aţi pierdut acel spaţiu de emisie este exclusiv greşeala dumneavoastră", mai spune Claudiu Săftoiu, care îşi încheie adresa transmisă lui Bogdan Oprea "cu speranţa că aceste detalii au clarificat statutul emisiunilor electorale difuzate de TVR".

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui suspendat Traian Băsescu, a anunţat, vineri, că a adresat o solicitare conducerii TVR, precum şi o sesizare CNA, în care solicită restabilirea echilibrului între părerile pro şi contra demiterii în emisiunile de campanie de pe postul public TVR 1.

"Semnalez modul vădit părtinitor în care postul public de televiziune TVR 1 şi conducerea SRTV a acoperit campania pentru referedum. Vă pot da şi cifre: de la începutul campaniei până în prezent a acordat postul public TVR trei ore şi 51 de minute susţinătorilor demiterii preşedintelui, practic USL, şi doar o oră şi 38 de minute domnului Traian Băsescu. De asemenea, pe postul public de televiziune TVR 1, domnul Traian Băsescu a avut doar două intervenţii în emisiuni electorale pe când susţinătorii demiterii sale, USL, a avut şase emisiuni, chiar emisiuni în afara celor prevăzute legal prin decizia Comisiei parlamentare pentru timpii de antenă", a declarat Oprea.

El a reclamat şi faptul că în jurnalul TVR de joi seară, "în ciuda formatului obişnuit al jurnalului, a fost invitat în studio un jurnalist care şi-a prezentat părerea personală pro demitere a domnului preşedinte Traian Băsescu".

Oprea a mai precizat că a înaintat o scrisoare deschisă preşedintelui-director general al TVR, Claudiu Săftoiu, şi o sesizare CNA în care solicită, "aşa cum prevede legea, crearea unui echilibru între părerile pro şi contra demiterii".

În scrisoarea deschisă remisă presei, Oprea îi solicită lui Săftoiu să dispună "acordarea, în cadrul campaniei, a unui spaţiu de emisie echivalent susţinătorilor părerii împotriva demiterii, respectiv echipei de campanie a domnului Traian Băsescu, inclusiv a unui spaţiu similar de emisie în cadrul Jurnalului TVR de vineri, 27 iulie, de la ora 19.00, de pe postul TVR 1".

"Conducerea Societăţii Române de Televiziune (SRTV) a impus o grilă de programare a emisiunilor electorale care îi favorizează, în mod evident, pe susţinătorii demiterii domnului preşedinte (nominalizaţi în documentele SRTV drept reprezentaţii «USL») şi a refuzat orice propunere de negociere pe care echipa de campanie a domnului Traian Băsescu a înaintat-o reprezentanţilor SRTV de şase ori în scris, pe mail şi pe fax, şi de mult mai multe ori verbal; grila de programare a emisiunilor electorale propusă iniţial de SRTV acorda susţinătorilor demiterii domnului preşedinte cele mai bune spaţii de emisie (ultimele emisiuni din campanie, cea de joi, 26 iulie 2012, pentru postul TVR 1, şi cea de vineri, 27 iulie 2012, pentru postul TVR Info)", menţionează Oprea în scrisoarea adresată lui Săftoiu.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui suspendat arată în scrisoare că, "pe durata campaniei, domnul Traian Băsescu a fost prezent la postul public de televiziune TVR 1 de două ori (în emisiunile electorale de joi, 12 iulie 2012, şi marţi, 24 iulie 2012) în timp ce reprezentanţii USL şi susţinătorii demiterii domnului preşedinte au fost prezenţi de şase ori (în cadrul unor ediţii speciale luni, 16 iulie 2012, şi luni, 23 iulie 2012, în cadrul unor emisiuni electorale marţi, 18 iulie 2012, miercuri, 19 iulie 2012, şi joi, 26 iulie 2012, şi în cadrul «Jurnalului TVR» de joi, 26 iulie 2012)".

"Menţionăm că domnului Traian Băsescu i s-a impus de către conducerea SRTV o a treia programare la o emisiune electorală marţi, 17 iulie 2012, în acelaşi interval orar în care domnia sa avea programată o participare la o altă emisiune de televiziune; deşi acest lucru a fost anunţat din timp reprezentanţilor SRTV pentru a se reprograma intervenţia, aceştia au refuzat să acorde alt spaţiu de emisie domnului Traian Băsescu, impunând grila de programare care îi favoriza, în mod evident, pe susţinătorii demiterii domnului preşedinte", se aarată în document.

Potrivit scrisorii lui Oprea, "emisiunea informativă de pe postul public de televiziune TVR 1 «Jurnalul TVR», de joi, 26 iulie 2012, la ora 19.21, a avut, în mod excepţional şi în afara formatului obişnuit din ultima perioadă, un invitat, domnul Cristian-Tudor Popescu; la întrebarea explicită a moderatoarei, doamna Monica Ghiurco, acesta a făcut mai multe afirmaţii electorale vădit în favoarea demiterii domnului preşedinte".

În scrisoare mai este redat un dialog între moderatorul TVR şi Cristian Tudor Popescu: "Monica Ghiurco: Întreb cetăţeanul Cristian-Tudor Popescu, în aceste condiţii, v-aţi pierdut motivarea de a merge la referendum, veţi merge la vot duminică?, Cristian Tudor Popescu: Eu voi merge la referendum şi voi vota, aşa cum, de altfel, am şi scris, am şi spus, voi vota «da» la acest referendum".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici