- Home
- Cultură-Media
- LONDRA, (16.05.2011, 17:28)
Stephen Hawking: Raiul este o poveste cu zâne
Astrofizicianul britanic Stephen Hawking a declarat, într-un interviu apărut, luni, în publicaţia The Guardian, că Raiul este o poveste cu zâne pentru acei oameni care se tem de întuneric, informează Reuters.
Urmărește
32 afișări
Stephen Hawking are 69 de ani, iar medicii i-au spus că mai are doar câţiva ani de trăit, după ce l-au diagnosticat cu o maladie neuronală degenerativă la vârsta de 21 de ani. El a devenit unul dintre cei mai renumiţi oameni de ştiinţă din lume după apariţia volumului său "Scurtă istorie a timpului", publicat în 1988.
"Am trăit sub spectrul unei morţi timpurii în ultimii 49 de ani. Nu mi-e frică de moarte, dar nu mă grăbesc să mor. Am atâtea alte lucruri pe care vreau să le fac înainte de a muri", a declarat savantul britanic pentru The Guardian.
"Privesc creierul ca pe un computer care încetează să mai meargă atunci când componentele sale se defectează. Nu există nici rai, nici viaţă de după moarte pentru computerele defectate; raiul este o poveste cu zâne pentru acei oameni care se tem de întuneric", a adăugat Stephen Hawking.
Rugat să spună cum ar trebui oamenii să trăiască, savantul britanic a răspuns: "Ar trebui să căutăm cea mai mare valoare a acţiunilor noastre".
Stephen Hawking a acordat acest interviu cu puţin timp înainte de conferinţa Google Zeitgeist ce are loc la Londra, unde renumitul astrofizician se va alătura ministrului britanic de Finanţe, George Osborne, şi economistului Joseph Stigliz, laureat al premiului Nobel.
Stephen Hawking va aborda întrebarea "De ce suntem aici?" într-o teză în care afirmă că micile fluctuaţii cuantice de la începutul universului au sădit seminţele vieţii umane.
Fostul şef al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge, un post deţinut în trecut şi de Isaac Newton, a fost de multe ori criticat în trecut din cauza comentariilor sale despre religie.
Cartea sa intitulată "The Grand Design", lansată în 2010, a provocat un scandal uriaş în rândul liderilor religioşi, deoarece Hawking susţinea în acest volum că nu este nevoie de o forţă divină pentru a explica apariţia universului.
Stephen Hawking, renumit pe plan mondial pentru lucrările sale despre univers şi gravitaţie, este autorul volumului "Scurtă istorie a timpului" (publicat şi de Humanitas, în 2004), una dintre cele mai de succes cărţi din literatura ştiinţifică, şi al volumului "George şi cheia secretă a universului" (apărut şi la Humanitas, în 2009).
Atins de scleroză laterală amiotrofică, o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 21 de ani, profesorul se deplasează într-un scaun cu rotile şi comunică prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.
Scleroza laterală amiotrofică - boala Lou Gehrig - se caracterizează printr-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării, denumite neuroni motori, ce comandă muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Boala este progresivă, invalidantă, fatală - mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale devenind mai dificile cu timpul. Cauzele maladiei sunt necunoscute, însă se ştie că circa 5-10% dintre bolnavi prezintă o formă moştenită a acesteia.
Stephen Hawking a început să predea la Universitatea Cambridge în 1962. El a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic în 1982 şi este membru al Academiei de ştiinţe americane.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prestigioasa universitate Harvard: România are a 20-a cea mai sofisticată economie a lumii. E mai complexă decât te-ai aştepta ţinând cont de nivelul de dezvoltare. În urmă cu 20 de ani eram pe locul 40
Povestea unuia dintre cei mai puternici executivi români şi cum a ajuns acesta să deţină o funcţie care nu a mai fost ocupată niciodată de un român într-o companie gigant americană
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
PROSPORT.RO
Felix ÎNȘELAT-O pe Răduleasca! Amanta a rupt tăcerea: un an de întâlniri ascunse, în hoteluri și pe barcă, în timp ce Mihaela trăia în iluzia fericirii
CANCAN.RO
Afacerea INEDITĂ lansată de un cuplu din Iași. Cei doi au adus mașini de epocă din SUA și le-au scos la închiriat
GANDUL.RO
Peste un milion de pensii cresc cu 250 lei din luna aprilie! Daniel Baciu a explicat cine primește de fapt banii
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe