Prima pagină » Cultură-Media » Violonistul ceh Josef Suk, strănepotul compozitorului Antonin Dvorak, a murit la vârsta de 81 de ani

Violonistul ceh Josef Suk, strănepotul compozitorului Antonin Dvorak, a murit la vârsta de 81 de ani

Violonistul ceh Josef Suk, strănepotul celebrului compozitor romantic Antonin Dvorak, a murit după o lungă suferinţă, miercuri, la vârsta de 81 de ani, a anunţat, joi, agenţia de presă CTK.

Josef Suk, care şi-a încheiat cariera în 2002, după ce a cântat în orchestre de prim rang din lumea întreagă, a fost violonistul principal în Orchestra Filarmonică Cehă între anii 1961 şi 1990.

Repertoriul lui conţinea compoziţii de Antonin Dvorak (1841 – 1904) şi creaţii muzicale ale bunicului său, Josef Suk (1874 – 1935).

Discurile sale au fost recompensate cu numeroase premii, precum Grand Prix du Disque decernat de Academia Charles Cros din Paris şi Discul de Aur decernat de Columbia Records în 1978.