Studenţii de la actorie din Sibiu participă la Festivalul de Teatru Academic de la Dakovo, Croaţia

Studenţii Catedrei de Artă Teatrală din Sibiu vor participa la cea de-a patra ediţie a Festivalului de Teatru Academic de la Dakovo, Croaţia, care va avea loc în perioada 24 - 28 martie, unde vor prezenta spectacolul "Variaţiuni inocente", o adaptare după romanele lui Mircea Cărtărescu.

Urmărește
37 afișări

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, studenţii anului I din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte, Catedra de Artă Teatrală, vor participa, în acest sfârşit de săptămână, la Festivalul de Teatru Academic de la Dakovo, Croaţia, prezenţa studenţilor sibieni la această manifestare fiind deja o tradiţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Studenţii vor prezenta spectacolul "Variaţiuni inocente", o adaptare după romanele lui Mircea Cărtărescu.

"Dramatizările, construite prin improvizaţie şi tehnici primare de trecere de la un text literar la text dramatic, vizează atât o cercetare a realităţii imediate, cât şi a copilăriei, adolescenţei, maturităţii în România de dinainte şi de după '89", a declarat Anca Bradu, regizor al TNES şi coordonator al proiectului, citată în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, spectacolul studenţilor sibieni va fi prezentat, sâmbătă, de la ora 21.15, şi reuneşte studenţii clasei lectorului univ. dr. Anca Bradu şi ai asistentului univ. dr. Diana Fufezan: Bogdan Bărbuşi, Paul Bondane, Andreea Chiriţescu, Victoria Costovici, Angela Lisa, Carmen Pîntece, Alexandru Popescu, Călin Roajdă, Ioan Savu, Adrian Strâmtu, Iulia Szabo, Maria Tomoiagă.

Ediţia din acest an a Festivalului de la Dakovo are loc în perioada 24 - 28 martie, programul de evenimente fiind construit în jurul prezentării spectacolelor-examen ale studenţilor invitaţi. Timp de patru zile aceştia vor avea ocazia să descopere producţiile montate de colegi din alte centre universitare şi să participe la un schimb de idei în cadrul atelierelor de lucru şi al conferinţelor organizate de Academia de Arte din Osijek.

La ediţia din acest an a festivalului vor participa studenţi din Békéscsaba (Ungaria), Cluj-Napoca şi Sibiu (România), Dakovo şi Zagreb (Croaţia), Leeds (Marea Britanie), Linz (Austria), Novi Sad (Serbia), Sarajevo (Bosnia şi Herzegovina).

Festivalul de Teatru Academic de la Dakovo este organizat de Academia de Arte din Osijek, iar participarea studenţilor sibieni este susţinută de Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, de Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului şi de Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici