- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (14.09.2015, 13:51)
- Marius Oncu
STUDIU: 90% din utilizatorii de internet fix caută ştiri. Trei sferturi îl folosesc pentru socializare
Nouă din zece utilizatori de internet fix din România folosesc internetul de acasă pentru a căuta informaţii, a citi ştiri şi pentru a fi la curent cu diverse evenimente, în timp ce 77% dintre aceştia îl folosesc pentru a accesa reţele de socializare, potrivit unui studiu de piaţă realizat de ANCOM.
Urmărește
214 afișări
ANCOM: 90% din utilizatorii de internet fix caută ştiri. Trei sferturi îl folosesc pentru socializare (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Scopurile pentru care este utilizat internetul fix în gospodărie pot fi clasificate în patru categorii: informare, comunicare, activităţi recreative şi tranzacţii electronice.
Pe lângă nevoia de informare, utilizatorii din România accesează internetul fix de acasă pentru comunicare, 75% dintre respondenţi comunicând cu familia sau prietenii prin mesageria instant, iar 71% dintre aceştia prin schimbul de e-mailuri, se arată în studiul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Activităţile recreative reprezintă a treia categorie între interesele utilizatorilor de internet fix de acasă, după cum arată 61% dintre respondenţi care urmăresc online programe TV, clipuri video sau filme, dar şi 52% dintre cei chestionaţi care declara că accesează internetul fix de acasă pentru a juca jocuri online.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
În schimb, studiul arată că mai puţini români folosesc de acasă internetul fix pentru a face cumpărături online (39%), precum şi pentru a face tranzacţii bancare sau pentru a plăti facturi prin Internet Banking (22%).
În ceea ce priveşte frecvenţa de utilizare, un român foloseşte internetul fix de acasă, în medie, 24 de zile pe lună, notează ANCOM. Aproape trei sferturi dintre respondenţi îl accesează zilnic sau aproape zilnic (90% în cazul tinerilor între 16-24 ani), în timp ce 16% declară că îl folosesc de 2-3 ori pe săptămâna, iar 4% o dată pe săptămâna.
Internetul fix este accesat de acasă de obicei de pe un computer personal, 72% dintre români utilizând un calculator/desktop, 61% laptop/netbook, în timp ce 43% accesează acest serviciu de pe smartphone şi 32% de pe tabletă. Un alt dispozitiv prin intermediul căruia utilizatorii casnici au început să acceseze internetul este reprezentat de aparatele de tip Smart TV, utilizate în 9% dintre gospodării.
Atunci când îşi aleg o conexiune la internet, principalul criteriu de care utilizatorii ţin cont este cel financiar, pentru 66% dintre români fiind important preţul abonamentului, în timp ce 62% dintre ei sunt interesaţi de stabilitatea conexiunii, iar 48% de vitezele maxime de transfer oferite de furnizor.
ANCOM notează că pentru a identifica furnizorii de internet fix care răspund cel mai bine nevoilor proprii de comunicare, toţi utilizatorii au la dispoziţie două instrumente create de Autoritate, respectiv Veritel.ro, aplicaţia prin care pot compară toate tarifele de internet fix disponibile pe piaţă în acest moment, şi Netograf.ro, site-ul unde pot măsură şi compară vitezele de transfer ale tuturor furnizorilor de internet fix din România.
Studiul de piaţă despre utilizarea de acasă a serviciilor de internet fix în rândul populaţiei României a fost realizat pentru ANCOM de Mercury Research şi a fost folosit de Autoritate în analizele de piaţă derulate cu scopul de a evalua nivelul de concurenţă pe piaţă cu amănuntul a serviciilor de acces la internet în bandă largă la puncte fixe.
Cercetarea a fost realizată în perioada octombrie-noiembrie 2014, pe un eşantion de 1.469 de persoane care au şi folosesc conexiune de internet acasă, reprezentativ la nivel naţional pentru populaţia cu vârstă de peste 16 ani. Marja de eroare este de ±2,6%, la un nivel de încredere de 95%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe