- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (23.10.2012, 17:34)
- Madalina Cerban ,
STUDIU: Care sunt companiile care folosesc cel mai mult social media
Companiile din tehnologie, media şi telecom sunt lideri în ceea ce priveşte utilizarea social media, potrivit celei de-a doua ediţii a studiului Pulse, la care au luat parte peste 1.100 de experţi în comunicare din toată lumea, informează Grayling, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Urmărește
234 afișări
STUDIU: Care sunt companiile care folosesc cel mai mult social media (Imagine: Mediafax Foto)
Studiul Pulse este implementat trimestrial, având ca obiectiv identificarea principalelor tendinţe în industria comunicării la nivel global, regional şi local.
Potrivit Pulse, 22% dintre participanţii la studiu recunosc că organizaţiile lor nu au adoptat până în prezent o strategie de comunicare pentru social media. Dintre companiile care au folosit social media în campaniile lor, doar 39% au avut o strategie integrată de comunicare.
În acelaşi timp, numai 23% dintre cei care ocupă funcţia de CEO se implică personal în promovarea companiei folosind social media - prin intermediul unui blog, folosind Twitter sau o altă platformă de comunicare -, în timp ce 44% dintre aceştia nu se implică deloc.
Printre cele mai frecvente obiective ale strategiilor de comunicare în social media se numără "creşterea reputaţiei" (21,4%) şi "creşterea vizibilităţii" (22,1%). "Creşterea vânzărilor" a fost menţionată ca principal obiectiv de doar 11% dintre respondenţi, în timp ce 10% dintre aceştia urmăresc "îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii".
Companiile din tehnologie, media şi telecomunicaţii ocupă primul loc în ceea ce priveşte utilizarea social media, 83% dintre acestea având o strategie specifică, faţă de numai 60% dintre companiile din sectoarele transport, auto şi logistică, şi 68% din retail şi consumer.
De asemenea, rezultatele studiului au indicat că 78% dintre companiile din Europa de Vest au o strategie pentru social media, faţă de numai 61,3% dintre companiile aflate în Europa Centrală şi de Est şi Eurasia.
"Decalajul dintre companiile care au o strategie pe social media şi cele care nu au o astfel de strategie este din ce în ce mai mare. Este uimitor faptul că 22% dintre companiile incluse în studiu nu au nicio strategie pe social media, în timp ce la capătul opus, 71% au o strategie complet integrată, care le permite să abordeze într-un mod eficient reputaţia companiei în acest mediu. Ce înseamnă acest lucru pentru cei care nu au o astfel de strategie? Numai în timp vom putea afla ce impact va avea acest lucru asupra companiilor. Mi se pare că îşi asumă un risc imens", a declarat Victor Benady, director la nivel internaţional pentru social media în cadrul Grayling.
"Dacă ne gândim la motivele care determină companiile să includă social media în strategia şi activităţile de comunicare, vizibilitatea este cu siguranţă importantă, dar faptul că şi «creşterea reputaţiei» înregistrează un procent atât de ridicat ne arată că mulţi îşi propun obiective de afaceri mai profunde şi mai sofisticate. În plus, această ediţie a studiului Pulse clarifică competiţia dintre cele două industrii - publicitate şi relaţii publice - referitoare la social media, înclinând balanţa în favoarea PR-ului", mai spune Benady.
Lansat pentru prima dată în aprilie 2012, Grayling Pulse este un raport HTML trimestrial, gratuit, care oferă o imagine de ansamblu a trendurilor actuale şi emergente din industria comunicării, la nivel global - informaţii esenţiale pentru orice persoană care conduce sau lucrează într-o echipă de PR sau comunicare a unei companii.
Raportul urmăreşte modificări importante înregistrate la nivelul bugetelor de PR, în funcţie de zone geografice, sectoare, investiţii în comunicare digitală şi CSR, modificarea nivelului de vizibilitate şi valoare percepută a activităţilor de comunicare la nivelul managementului companiilor.
Grayling este o companie globală de consultanţă în Public Relations, Public Affairs, Investor Relations şi organizare de evenimente. Grayling are birouri în 70 de locaţii din 40 de ţări din Europa, SUA, Orientul Mijlociu, Africa şi regiunea Asia Pacific. Principalele industrii în care Grayling are expertiză sunt: energie, mediu, sănătate, servicii financiare, tehnologie, media si telecom, consumer brands şi sectorul public. Grayling face parte din Huntsworth plc.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prestigioasa universitate Harvard: România are a 20-a cea mai sofisticată economie a lumii. E mai complexă decât te-ai aştepta ţinând cont de nivelul de dezvoltare. În urmă cu 20 de ani eram pe locul 40
Povestea unuia dintre cei mai puternici executivi români şi cum a ajuns acesta să deţină o funcţie care nu a mai fost ocupată niciodată de un român într-o companie gigant americană
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
PROSPORT.RO
Cum arată iubita misterioasă a lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Cei doi au nășit un cuplu din Câmpulung alături de Nea Mărin și soția lui
CANCAN.RO
Afacerea INEDITĂ lansată de un cuplu din Iași. Cei doi au adus mașini de epocă din SUA și le-au scos la închiriat
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe