Dan Diaconescu este acţionar unic al offshore-ului Magichand, înregistrat, în anul 2007, în Cipru, în timp ce Diana Voiculescu, director general al OTV, a fost numită administrator.
"Am creat acest offshore pentru a plăti impozite mai mici în cazul în care voi vinde din acţiuni, în cazul în care ne vom lista la bursă. Astfel, impozitele vor scădea de la 18%, limita de impozitare în România, la 10%, limita din Cipru", a declarat pentru MEDIAFAX Dan Diaconescu.
De asemenea, directorul OTV a mai precizat că actele pentru noul acţionariat al televiziunii au fost depuse, în luna februarie, la Registrul Comerţului. "Dacă nu există contestaţii asupra acţionariatului în termen de 30 de zile, acţiunile devin oficiale, urmând să notific şi CNA în legătură cu noul acţionariat, în decursul a 30 de zile. Ne vom transforma într-o societate pe acţiuni, cu doi acţionari, astfel încât să ne putem lista la bursă", a spus Diaconescu.
Potrivit site-ului CNA licenţa audiovizuală pentru postul OTV este deţinută de societatea Ocram Televiziune SRL, al cărei asociat unic este Dan Diaconescu.
Dan Diaconescu, proprietarul OTV, declara, în octombrie 2007, pentru MEDIAFAX, că are negocieri avansate pentru a vinde 20 % din OTV cu un grup financiar din Austria, tranzacţia fiind motivată de intenţia de a lista compania la bursă în 2008.
"Vrem să ne listăm la bursă în 2008, astfel OTV trebuie transformată într-o companie cu doi acţionari, însă vrem ca viitorul acţionar să fie un grup puternic. Am evaluat compania OTV la aproximativ 150 de milioane de euro şi vrem să vindem cel mult circa 20% din acţiuni. Noi cerem 30 de milioane de euro pentru pachetul de 20%, însă o altă condiţie este ca viitorul acţionar să nu se amestece în politica editorială a OTV", a explicat atunci Dan Diaconescu.
Diana Voiculescu este directorul general al OTV şi a fost partener al lui Dan Diaconescu de la începuturile înfiinţării televiziunii, în 2001.