"Supunere", de Michel Houellebecq, care a generat puternice controverse, în dezbatere la Bucureşti

La eveniment vor participa scriitorul Radu Paraschivescu şi jurnaliştii Sever Voinescu şi Luca Niculescu, iar discuţia va fi moderată de Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

O carte care a generat controverse puternice, "Supunere" a apărut în Franţa pe 7 ianuarie, în aceeaşi zi cu tragicul eveniment petrecut în redacţia revistei Charlie Hebdo. Publicat într-un prim tiraj de 150.000 de exemplare, romanul a fost epuizat în primele zile, urcând instantaneu pe primele locuri în topurile de vânzări. Ediţia în limba germană, publicată la numai câteva zile distanţă de lansarea ediţiei franceze a atins primul loc în topurile de vânzări,cu un tiraj de peste 250.000 de exemplare.

Înainte de apariţia pe piaţă, romanul "Supunere" ("Soumission") a fost piratat şi citit de mii de internauţi. Imediat după ce a văzut lumina tiparului, romanul a devenit simultan bestseller în Franţa, Germania şi Italia. "Supunere" este cel de-al şaselea roman al scriitorului Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi contemporani.

Roman pe care autorul îl include în genul PF (political fiction), "Supunere" "a zguduit" deja Occidentul. Un Occident pe care încă din 1998, prin "Particulele elementare", Michel Houellebecq îl analizează cu scalpelul în mână, punându-i în faţă mizeria morală şi deruta politică.

Antieroul lui Houellebecq, François, profesor de literatură la Sorbona, mizantrop care caută cu acelaşi entuziasm pe internet meniuri de catering şi servicii sexuale, asistă abulic la instalarea legitimă la putere a unui guvern musulman moderat. Viaţa lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile. Sorbona devine universitate musulmană, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale cărei avantaje sunt nesperate. Şi de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit să se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizaţia modernă bazată pe dezideratul "căutării fericirii"? Provocator cu program, scriitorul şochează de fiecare dată prin tuşele satirice îndrăzneţe, însă întrebările subiacente aparţin unui moralist care, schiţând portretul unei Europe lipsite de ideal, constată eşecul proiectului iluminist şi întrevede sfârşitul civilizaţiei occidentale seculare.

Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi, a primit, în 2010, prestigiosul premiu Goncourt, pentru romanul "Harta şi teritoriul". Supranumit "copilul teribil al literaturii franceze", romancierul a mai fost nominalizat de două ori la premiul Goncourt, în 1998, cu "Particulele elementare", şi şapte ani mai târziu, cu "Posibilitatea unei insule".

Născut pe 26 februarie 1958, în insula La Réunion, potrivit biografiei sale oficiale, şi în 1956, potrivit altor surse, Houellebecq a devenit un scriitor cult în 1994, cu volumul "Extinderea domeniului luptei/ Extension du domaine de la lutte". Anterior, în 1992, el a publicat primul volum de poeme, "Pe urmele fericirii", distins cu premiul Tristan Tzara. Al doilea volum de poeme, "Sensul luptei", a obţinut Prix de Flore în 1996.

Monstru rece şi provocator pentru unii, geniu absolut pentru alţii, acesta a publicat în 1998 volumul "Particulele elementare/ Les Particules élémentaires", care a fost tradus în 25 de limbi şi recompensat cu Prix Novembre. În 2000, i-au apărut un disc, "Prezenţa umană", cu poeme în lectura proprie, acompaniate de muzica lui Bertrand Burgalat, şi "Lanzarote", un volum între reportaj şi ficţiune, cu fotografii.

Un exponent al antieroului şi al disperării, el publică în 2001 cel de-al treilea roman, "Platforma/ Plateforme", consacrat turismului sexual. În anul 2002, devine primul francez căruia i s-a acordat prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award. Urmează "Posibilitatea unei insule/ La Possibilité d'une île", în 2005, volum care este recompensat cu premiul Interallié.

La editura Polirom au fost publicate romanele sale "Platforma" (2003), "Extinderea domeniului luptei" (2005), "Particulele elementare" (ediţia a doua revăzută, 2006), "Posibilitatea unei insule" (2006), "Inamici publici" (2008; Polirom, 2009), în colaborare cu Bernard-Henry Lévy, şi "Harta şi teritoriul" (2011).