- Home
- Cultură-Media
- LONDRA, (20.02.2012, 14:34)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tabloidul de weekend The Sun on Sunday, lansat weekendul viitor, sub coordonarea lui Rupert Murdoch
Publicaţia The Sun on Sunday, ediţia de duminică a tabloidului The Sun, va fi lansată weekendul viitor, apariţia pe piaţă a noului săptămânal fiind supervizată direct de magnatul Rupert Murdoch.
Urmărește
105 afișări
Tabloidul de weekend The Sun on Sunday, lansat weekendul viitor, sub coordonarea lui Rupert Murdoch (Imagine: Mediafax foto/AFP)
The Sun on Sunday va fi succesorul "defunctului" News of the World - tabloidul de weekend din portofoliul News International, filiala britanică a News Corporation - care a fost închis în iulie 2011, în urma scandalului privind interceptări telefonice ilegale în care a fost implicat grupul media deţinut de magnatul Rupert Murdoch.
Rupert Murdoch a vizitat, vineri, redacţia ziarului The Sun - aflat în portofoliul News International, filiala britanică a grupului său media - pentru a încerca să detensioneze situaţia după arestarea mai multor jurnalişti ai publicaţiei într-un caz de corupţie, infromează guardian.co.uk. În acest context, Rupert Murdoch a dat asigurări că tabloidul The Sun va continua să apară, chiar dacă cinci dintre angajaţii publicaţiei au fost arestaţi pentru fapte de corupţie, precizând că moştenirea glorioasă a The Sun va fi continuată prin lansarea "foarte curând" a unei ediţii de duminică a tabloidului britanic.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Într-un e-mail transmis angajaţilor The Sun, Tom Mockridge, directorul executiv al News International, care editează The Sun, a spus că Rupert Murdoch va supraveghea personal apariţia pe piaţă a noului titlu - The Sun on Sunday. Este de aşteptat ca The Sun on Sunday să fie mai degrabă o ediţie de duminică a tabloidului The Sun decât o publicaţie separată, de sine stătătoare.
"După cum ştiţi, este clară determinarea News Corporation de a rezolva problemele din trecut şi vrem să schimbăm fundamental modul în care ne desfăşurăm activitatea", a spus Tom Mockridge.
"Angajamentul News Corporation de a investi într-o noue ediţie este cel mai puternic mesaj posibil în sprijinul activităţii nostre. Va trebui să acţionăm rapid în zilele următoare", a mai spus Mockridge.
Cinci angajaţi ai tabloidului The Sun au fost arestaţi în 11 februarie în Marea Britanie, în cadrul unei anchete privind mită dată poliţiei şi unor membri ai administraţiei, pe fondul scandalului interceptărilor telefonice ilegale.
Pe de altă parte, într-o declaraţie de presă, News Corp. a transmis că comitetul său de management şi respectare a standardelor (MSC), înfiinţat special pentru a investiga acuzaţiile privind ilegalităţi care ar avea loc la ziarele din portofoliul News International, ce include şi titlurile The Times şi Sunday Times, a oferit informaţii care au dus la arestările de la The Sun. The Sun a fost, în 1969, primul ziar cumpărat de Murdoch.
"News Corporation rămâne hotărâtă să facă în aşa fel încât practicile inacceptabile ale unor indivizi pentru a obţine informaţii, care s-au putut petrece în trecut, să nu se mai repete", a subliniat trustul într-un comunicat.
Investigaţiile privind suspiciuni de corupţie, numite "Operation Elveden", sunt efectuate în paralel cu ancheta privind interceptările telefonice ("Operation Weeting") care a determinat, anul trecut, închiderea tabloidului News of the World, parte a aceluiaşi trust.
News Corporation şi News International sunt în mijlocul unui scandal privind interceptări telefonice ilegale, care a început în Marea Britanie, dar se pare că are ramificaţii şi în Statele Unite ale Americii.
Potrivit poliţiei britanice, publicaţia News of the World, deţinută de grupul media, ar fi interceptat convorbirile a circa 4.000 de oameni, între care familiile unor adolescenţi asasinaţi. Aceste dezvăluiri au ridicat întreaga clasă politică din Marea Britanie împotriva lui Rupert Murdoch.
Citeşte şi:
Asistenta personală a Rebekăi Brooks, arestată în ancheta privind interceptările de la News of The World
Închiderea publicaţiei News of the World (NOTW), cu o istorie de 168 de ani, în care a reuşit să ajungă printre cele mai populare titluri din Marea Britanie, nu a pus capăt scandalului interceptărilor telefonice ilegale.
Cazul interceptărilor, care datează de la începutul anilor 2000, a fost deja marcat de arestarea mai multor jurnalişti, reţinerea unui corespondent la Casa Regală şi a unui detectiv privat, şi de mai multe demisii, între care cea a lui Andy Coulson, directorul de comunicare al lui David Cameron, care a fost editor la NOTW. În ultimele luni, poliţia britanică a operat mai multe arestări, printre acestea numărându-se Coulson, dar şi Rebekah Brooks, fosta directoare a News International - divizia britanică a News Corp. - şi fost redactor-şef al NOTW, însă cei mai mulţi au fost eliberaţi pe cauţiune.
Se ştie că telefoanele a sute, chiar mii de personalităţi - membri ai familiei regale, politicieni, vedete de cinema şi sportive - au fost ascultate de jurnalişti.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe